Cirpeala (de Robert Turcescu)

Doua, trei zile. Atit a durat „marea“ dezbatere nationala despre situatia invatamintului romanesc. Intr-o saptamina cel mult, subiectul va fi mort si ingropat pina la primul ger, cind vor fi aruncate pe micile ecrane filmele clasice cu elevi invatind in scoli neincalzite.

Dar pina atunci mai e ceva. Si a inceput o alta mare dezbatere despre pensiile private. Nu tine mult, ba am putea spune ca e deja istorie.

In ciuda faptului ca, pret de citeva luni, peste milioane de romani vor navali sute de mii de agenti de marketing incercind sa-i convinga, in diverse moduri, sa aleaga un fond de pensii – iar ei se vor uita, bezmetici, cum se li se dau pe la nas cifre si promisiuni despre o batrinete fara griji financiare! – subiectul pensiilor private s-a pierdut in ceata.

Probabil, va mai fi discutat public cind se vor inmulti relatarile despre directori care-si obliga angajatii sa adere la un anumit fond sau cind vor aparea informatii despre personajele care stau in spatele unora dintre aceste societati financiare.

Pina atunci, se incing discutiile despre respingerea ordonantei de reorganizare a guvernului, joaca Steaua in Champions League, Dinamo si Rapid in UEFA, se mai screme un pic PSD sa depuna motiunea de cenzura, incepe campania pentru europarlamentare, se aproba ori nu bugetul pe 2008 sau naste Andreea Marin.

Altfel spus, agenda publica se arata atit de plina incit cu greu incap pe ea dezbateri ample sau campanii de durata. Romania e o tara mica, dar cu nevoi speciale. Una dintre ele tine de satisfacerea apetitului din ce in ce mai mare al locuitorului de pe aceste meleaguri pentru faptul divers si, mai ales, proaspat.

Cine mai are chef, bunaoara, sa analizeze astazi de ce au aparut intirzierile in renovarea scolilor? Cine are timp sa despice firul in patru si sa constate cit de aiuritoare este legea dupa care se fac licitatiile publice sau cit de greu se judeca in Romania contestarea unei asemenea licitatii? Unde sint cei care ar putea realiza o dare de seama cutremuratoare despre traseul incilcit si corupt al

banilor publici? Cit de mare e astazi rabdarea opiniei publice cind vine vorba sa judece si sa vindece, prin protest si/sau vot de blam, incompetenta administratiei centrale sau locale?

Cum ziceam, tara mica, probleme mari. Din pacate, in fiecare an rezolvarea lor se amina sine die pentru ca nimeni nu are chef sa aseze problemele fata in fata cu posibilele solutii.

Pe modelul premierului care viziteaza scoli in constructie sau al presedintelui care supravegheaza lucrarile la poduri, se inventeaza rezolvari de moment si explicatii bune pentru un jurnal de stiri sau pentru o conferinta de presa. Seceta, inundatii, modificarea Constitutiei, votul uninominal si cite altele ramin la stadiul de intrebari schioape despre ce-ar fi putut fi daca ar fi fost sa fie.

Un exemplu: ce-ar fi fost daca opinia publica nu s-ar fi plictisit rapid de subiectul revoltator legat de vinderea dreptului de exploatare a rezervelor romanesti de petrol la pachet cu actiunile Petrom? Un altul: ce-am mai fi aflat interesant despre securitatea energetica a Romaniei in urmatorii ani, daca, in locul birfei nationale despre citi bani a incasat Patriciu din vinzarea Rompetrol, s-ar

fi vorbit mai mult despre interesele geo-politice din spatele acestei tranzactii? Dupa o experienta aproape tragica acumulata in 17 ani de cirpeala si poleiala, cred ca ne apropiem rapid de momentul in care vom trage concluzia neputintei. Eu, unul, incep sa ma impac cu gindul ca un astfel de editorial ar putea fi valabil pentru fiecare 19 septembrie din anii care vor urma.