Citigroup a primit unda verde pentru achizitonarea Nikko Cordial
Comisia Europeana (CE) a aprobat, luni, gigantului american Citigroup, cererea de achizitionare a celei de-a treia companii de brokeraj de pe piata japoneza, Nikko Cordial. Potrivit analistilor economici nipani, aceasta a fost cea mai mare preluare realizata vreodata de o companie straina in Japonia, relateaza Assocoated Press, citata de publicatia IHT.
CE a anuntat ca nu a identificat probleme antitrust in aceasta tranzactie si nu a primit nici o plangere din partea vreunui concurent in termenul de 25 de zile lucratoare.
Procedurile acestei tranzactii au demarat intr-un moment benefic pentru grupul nipon, care a primit cea mai mare amenda din istoria Japoniei, 500 milioane yeni (4,26 milioane dolari), in urma unui scandal de proportii izbucnit anul trecut.
Societatea de brokeraj din Japonia a recunoscut ca si-a falsificat declaratiile financiare pentru anul fiscal 2004/2005, raportand un profit mai mare decat cel real, fiind foarte aproape de excluderea de la bursa din Tokio.
Citigrup a lansat atunci o oferta de preluare in valoare de 10,8 miliarde dolari pentru Nikko Cordial, intentionand sa preia un pachet de control sau cel putin jumatate din actiuni in cadrul brokerului.
Achizitia Nikko va creste cota de piata a Citigroup, oferind o oportunitate imensa pe piata de economisire din Japonia, evaluata la aproape 17.000 miliarde dolari.