Sari direct la conținut

Clima: Greta Thunberg cere liderilor UE să „facă cât mai mult posibil”

HotNews.ro

În ajunul unui summit la Bruxelles, activista suedeză de mediu Greta Thunberg a cerut miercuri liderilor UE să „facă cât mai mult” pentru a îmbunătăți noul obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, solicitând în special noi obiective anuale.

Într-un interviu acordat AFP, tânăra de 17 ani a cerut și președintelui francez Emmanuel Macron să „își asume responsabilitatea” în lupta împotriva schimbărilor climatice și să-și țină „promisiunea” de a fi în fruntea acestui acord .

Guvernul francez a promis luni să oprească sprijinirea financiară a proiectelor petroliere în 2025 și a proiectelor de gaze în 2035, mult prea târziu pentru ONG-urile de mediu care avertizează cu privire la o accelerare a încălzirii globale, potrivit AFP.

Potrivit unui raport prezentat parlamentului, guvernul propune, de asemenea, interzicerea, începând cu 1 ianuarie 2021, a garanțiilor pentru creditele la export care finanțează proiecte legate de acest tip de combustibili fosili.

ONG-urile Prietenii Pământului și Oxfam nu au fost convinși și denunță într-un comunicat de presă măsuri „anecdotice” care „nu îi obligă pe industriașii francezi activi în sectorul hidrocarburilor să-și schimbe modelul economic”.

Potrivit acestora, Bruno Le Maire și membrii majorității „nu au înțeles nimic despre situația de urgență climatică. Împingerea frontierei combustibililor fosili” până în 2035 „pregătește o lume la +4 grade sau chiar + 5 grade de încălzire globală”, asigură Cécile Marchand, manager de campanie climatică la Friends of the Earth France.

Este „mult prea târziu pentru a respecta acordul de la Paris”, care urmărește să limiteze încălzirea la 1,5 grade, a postat pe Twitter Greenpeace.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro