Sari direct la conținut

Clima: Negocierile s-au sfârșit fără progrese / Urmează ședința miniștrilor din iulie

HotNews.ro
Impactul omenirii asupra planetei, Foto: Rawpixel / Alamy / Alamy / Profimedia
Impactul omenirii asupra planetei, Foto: Rawpixel / Alamy / Alamy / Profimedia

La cinci luni distanță de o conferință climatică crucială, negociatorii internaționali s-au despărțit joi fără un acord de principiu asupra obiectivelor, iar Londra, organizatorul COP26, va încerca să dea un impuls politic negocierilor pentru „menținerea în viață” a obiectivelor acordului de la Paris, potrivit AFP.

„Nu pot spune că au existat progrese”, a recunoscut Patricia Espinosa, managerul ONU pentru schimbările climatice, la o conferință de presă pentru a prezenta rezultatele a aproape trei săptămâni de discuții punctate de probleme tehnice.

Printre principalele puncte blocate sunt chestiunile de finanțare, transparență, în special în ceea ce privește monitorizarea angajamentelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, programul de implementare și piața certificatelor de carbon.

Acestea sunt puncte importante de aplicare a Acordului de la Paris din 2015, cu privire la care s-au dorit progrese în timpul acestei sesiuni de negocieri, care nu ar trebui totuși să conducă la decizii ferme datorită formatului său.

„Este necesar să se obțină îndrumări la nivel politic”, a spus Espinosa în consecință.

„Menținerea vie a țintei de 1,5 °C

De asemenea, insistând asupra necesității „de a merge mai repede cu abordarea COP26”, președintele britanic al conferinței, Alok Sharma, a indicat că Marea Britanie va convoca pe 25 și 26 iulie la Londra o reuniune a unui „grup reprezentativ de miniștri” din „ peste 40 de țări ”.

El a cerut „menținerea vie a țintei de 1,5 °C, cel mai ambițios prag pentru încălzirea globală stabilit de acordul de la Paris. Un nivel în mare parte inaccesibil dat fiind traiectoria actuală, potrivit oamenilor de știință.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro