Sari direct la conținut

Clima: Statele Unite au revenit oficial în Acordul de la Paris

HotNews.ro
Salvati clima!, Foto: Captura YouTube
Salvati clima!, Foto: Captura YouTube

Statele Unite au revenit oficial vineri în acordul de la Paris, când administrația președintelui Joe Biden s-a angajat să facă din lupta împotriva schimbărilor climatice o prioritate, potrivit AFP.

La aproape patru ani după ce Donald Trump a anunțat retragerea Statelor Unite, această revenire a celei mai mari economii din lume, al doilea cel mai mare emitent de C02, înseamnă că aproape toate națiunile planetei sunt astăzi părți interesate ale acordului semnat în 2015.

Joe Biden a preluat funcția pe 20 ianuarie și a decis imediat această revenire.

„Nu mai putem să dăm înapoi sau să facem minimul necesar pentru a răspunde schimbărilor climatice”, a insistat Biden vineri la Casa Albă, în timpul primului său discurs major de politică externă la Conferința de securitate din München.

„Aceasta este o criză existențială globală. Și vom suferi cu toții consecințele”, a adăugat el.

Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a asigurat, de asemenea, într-o declarație că „schimbările climatice și diplomația prin știință” nu ar putea „mai fi niciodată adăugiri opționale” în discuțiile de politică externă.

„Răspunsul la amenințările reale ale schimbărilor climatice și ascultarea oamenilor de știință se află în centrul priorităților noastre interne și externe. Este (un aspect) vital în discuțiile noastre privind securitatea națională, migrația, măsurile internaționale de sănătate, economice și în negocierile noastre comerciale „, a mai indicat secretarul de stat.

Lăudând acordul de la Paris, negociat de fostul președinte Barack Obama, el a asigurat în continuare că diplomația climatică care va avea loc va fi crucială.

Fostul secretar de stat și fost candidat la Casa Albă John Kerry, acum emisar pentru climă al Statelor Unite, a cerut statelor planetei să-și revizuiască ambițiile în sus.

Înainte de aceasta, Joe Biden a planificat să organizeze un alt summit climatic pe 22 aprilie pentru a coincide cu Ziua Pământului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro