Sari direct la conținut

CLUJ Solutie pentru decongestionarea traficului: Orar diferentiat de incepere a cursurilor pentru scolile si liceele din zona centrala

HotNews.ro
Cluj Napoca, Foto: Primaria Cluj-Napoca
Cluj Napoca, Foto: Primaria Cluj-Napoca

Scolile si liceele din zona centrala a Clujului ar putea avea orar diferentiat de incepere a cursurilor. Masura a fost propusa Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Cluj de primarul orasului, Emil Boc, pentru descongestionarea traficului la orele de varf, in centrul urbei.

„Avem nevoie de a ne conjuga eforturile si de a incerca pana la 1 octombrie sa impunem conducerii scolilor si liceelor din zona centrala a Clujului sa isi modifice ora de incepere a cursurilor dupa orarul: 8.00, 8.30, 9.00. Doar prin aceasta modalitate vom reusi sa degrevam din aglomeratia existenta in centrul Clujului la inceputul anului universitar, dar si incepand cu anul scolar. Noi am facut tot ce a tinut de noi cu liniile dedicate pentru a incuraja transportul in comun si le-am dat in functiune inainte de 1 septembrie. Facem in continuare eforturi la nivel de infrastructura pentru amenajarea unor sensuri giratorii, largirea unor intersectii. Este in beneficiul tuturor si de bun simt si nu este greu sa solicitam, dupa un program pe care sa il ganditi cu conducerea scolilor, sa isi gradeze sosirea la scoala dimineata. Nu ma refer la scolile din cartier, ci la cele din centrul Clujului”, a declarat Emil Boc la sedinta ordinara a Consiliul Local din luna septembrie la care l-a invitat si pe seful Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, potrivit actualdecluj.ro.

Seful ISJ Cluj, Valentin Cuibus, s-a aratat deschis vizavi de aceasta propunere.

„Tinand cont de lucrarile de la Cosbuc, clasele primare vor fi mutate si ele. Inca din cursul anului trecut am inceput sa mergem cu orele 7.30, 8.00, 8.30 pe zona Sincai, Racovita, Reformati. Vom incerca sa mergem in continuare, sigur, aici e o retinere serioasa din partea parintilor. Dar va trebui sa impunem aceste lucruri. Nu avem nicio problema din acest punct de vedere, vom incerca cu directorii scolilor sa avem o discutie pentru ca e o nebunie ce se intampla in zona centrala, acesta este adevarul, si trebuie sa gasim solutii”, a declarat Cuibus, potrivit sursei citate.

Modificarea orarului de incepere a cursurilor scolilor din centrul orasului a fost propusa de Emil Boc inca din 2014 si s-a discutat si in 2015. Atunci, Cuibus sustinea ca propunerea este greu de pus in practica din cauza opozitiei parintilor.

„Am discutat aceasta varianta inca din 2014. Si am venit cu aceasta propunere a orarului decalat pentru ca, intr-adevar in zona centrala, mai ales pe strada Avram Iancu, traficul este sufocat. S-a reusit doar la liceul Apaczai sa se inceapa cursurile la 7.30. Liceele Sincai si Cosbuc nu s-au inteles asupra orarului. Solutia este greu de pus in practica. Parintii care au doi copii si ii aduc la scoala, pe unul de clasa pregatitoare si pe celalalt mai mare, unul dintre acestia ramane nesupraveghet daca cursurile incep decalt. Apoi, ar fi pauzele de la astia mici care trebuie sincronizate cu orarul elevilor mari si totul s-ar da peste cap. Pana vineri vom mai discuta varinte, insa nu stiu daca se va gasi o solutie agreata de toata lumea”, explica Cuibus pentru actualdecluj.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro