Cîmpeanu spune că „școlile sunt pregătite” pentru deschidere: Avem un stoc de peste 37 milioane măști
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a dat asigurări, vineri, că școlile sunt pregătite pentru deschiderea fizică, existând un stoc de 37 milioane măști pentru învățământul preuniversitar pe care le vor primi elevii.
„Ultimele date arată un stoc de pese 37 milioane măști numai în învățământul preuniversitar. Deci ideea este că se vor primi măşti. De asemenea, am cerut o analiză, la fiecare trei zile, cu privire la stocurile de substanţe dezinfectante existente în şcolile româneşti. Această situaţie nu este de natură să ne îngrijoreze. Școlile sunt pregătite, dacă asta va fi decizia (începerea în format fizic – n.r.),” a spus Cîmpeanu vineri, în cadrul unui webinar despre vaccinare, răspunzând unei întrebări.
Școlile ar urma să se redeschidă pe 8 februarie, odată cu semestrul al doilea, în funcție de rata de infectare. O decizie finală se va lua pe 2 februarie.