Skip to content

CNA a decis o nouă suspendare a emisiei Realitatea Plus: „Supradoză de Călin Georgescu, George Simion, AUR şi Alexandra Păcuraru”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis suspendarea emisiei postului Realitatea Plus pentru trei ore, după ce a constatat încălcarea legislației audiovizuale în mai multe emisiuni difuzate în luna februarie, relatează Pagina de Media

Potrivit sursei citate, CNA a analizat ore întregi de fragmente de emisune din luna februarie, ca urmare a unor sesizări pe care le-a primit.

În urma vizionării, forul a constatat în unanimitate că Realitatea Plus a încălcat legislaţia audiovizuală. 

Din 34 de rapoarte de monitorizare, ce cuprind numeroase emisiuni, CNA a constat că nu sunt încălcări în trei ediţii ale emisiunii „100%”, o ediţie din „Tunurile pe politicieni” şi câte o ediţie din „Realitatea zilei” şi „Culisele Puterii”. 

Propunerea de suspendare a emisiei pentru trei ore, formulată de membrul CNA Mircea Toma, a fost adoptată cu șapte voturi. O propunere alternativă, formulată de Georgică Severin, care prevedea aplicarea unei amenzi de 200.000 de lei, a primit patru voturi.

„Severă încălcare a condiţiei imparţialităţii”

În ședința CNA, Mircea Toma a susținut că postul a încălcat principiul imparțialității, invocând, între altele, prezența consistentă a liderului AUR, George Simion, cu un discurs lung, electoral, difuzarea repetată a imaginilor de la proteste și apelurile adresate telespectatorilor pentru participarea la manifestații.

„Tot acest peisaj, din punctul meu de vedere, se defineşte ca fiind o flagrantă, severă încălcare a condiţiei imparţialităţii. În loc de a fi un post de televiziune, aici avem de-a face cu toate aceste emisiuni, cu micile excepţii pe care le-am menţionat, cu un mecanism politic de mobilizare a publicului, cu mesaje electorale: trebuie să se organizeze alegeri noi, trebuie să le câştige cine merită să le câştige, AUR este prezent cu mobilizare pentru mitinguri pentru toată ţara. Partea de televiziune e uitată în emisiunile 100% şi în câteva intervenţii izolate în afara acestui fluviu de susţinere, de supradoză de Călin Georgescu, George Simion, AUR şi Alexandra Păcuraru.”

De cealaltă parte, Georgică Severin a afirmat că, deși Realitatea Plus „a mers cam departe”, apelurile la participarea la proteste au existat și în cazul altor televiziuni.

„Este evident că noi acum analizăm o serie întreagă de elemente de acum 4-5 luni. Îndemnul de a participa la mitinguri şi aşa mai departe, chiar dacă Realitatea a mers cam departe şi a depăşit să spunem anumite limite, l-am văzut şi la alte televiziuni. Reamintesc mitingurile din decembrie 2025 pentru Recorder, pentru Salvaţi Justiţia şi aşa mai departe. Şi acolo mie mi s-a părut un pic mai grave”, a spus membrul CNA.

„Ca să fac o glumă şi un sofism, chiar evenimentele din ultima vreme, care arată că le-a scăzut audienţa de când s-au rupt de Călin Georgescu, demonstrează că la vremea respectivă era o decizie editorială foarte bună care a adus audienţă postului şi a adus şi încasări şi aşa mai departe. Dar recunosc şi eu că s-a mers mult prea departe în anumite momente”, a adăugat Georgică Severin.