Sari direct la conținut

Când trebuie să-ți faci vaccin dacă pleci în vacanță și unde găsești vaccinurile de călătorie

​​Panorama.ro
Vaccin înainte de călătorie, Foto: Shutterstock
Vaccin înainte de călătorie, Foto: Shutterstock

Românii au început să fie tot mai interesați de vacanțele în țări exotice. Iar tendința a început chiar din 2021, când eram în plină pandemie. Condițiile mai puțin restrictive din state africane precum Kenya sau Tanzania i-au determinat pe românii care își permit astfel de vacanțe să prefere aceste destinații.

Doi ani mai târziu, trendul s-a păstrat, iar țările exotice sunt în continuare preferate, arăta în luna mai 2023 directorul unei agenții de turism, care oferă astfel de pachete personalizate în funcție de buget.

Ce este foarte important să iei în calcul, însă, dacă optezi pentru astfel de destinații de vacanță, este consultația din timp la un cabinet de medicină de călătorie. Pentru a preveni contractarea unor boli precum malaria sau febra galbenă, prin măsuri profilactice sau prin vaccinare, acolo unde se recomandă.

„Dacă am stabilit perioada în care plecăm într-o destinație exotică, este esențial să ne programăm la consultație cu două luni înainte”, explică într-un interviu acordat Panorama medicul Adrian Marinescu, director medical la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală.

Citește mai mult pe Panorama.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro