Skip to content

„Trebuie să ne pregătim și pentru alte scenarii”. Viitorul războiului din Ucraina, discutat de liderii europeni, printre care și Nicușor Dan

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, secretarul general NATO, Mark Rutte, și premieri din mai multe state europene au mers astăzi la Kiev pentru a-și manifesta solidaritatea cu Ucraina în ziua în care se împlinesc 4 ani de când Rusia a declanșat războiul, potrivit Kyiv Post și The Guardian. De la ora 13.00, ei s-au reunit în format hibrid la o ședință a „Coaliției de Voință”, la care Nicușor Dan a participat prin videoconferință.

Comisia Europeană promite sprijin, în ciuda opoziției Ungariei

Uniunea Europeană va acorda un împrumut de 90 de miliarde de euro Ucrainei, într-un fel sau altul, a declarat marți președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit the Guardian. Împrumutul este blocat de opoziția premierului maghiar Viktor Orban.

Într-o conferință de presă la Kiev,, von der Leyen a adăugat că UE va mai lucra la un nou pachet energetic de iarnă în valoare de 920 de milioane de euro pentru Ucraina pentru perioada 2026-2027.

Ucraina respinge acuzațiile „absurde” ale Rusiei privind armele nucleare

„Oficialii ruși, cunoscuți pentru minciunile lor impresionante, încearcă din nou să inventeze vechiul nonsens cu «bomba murdară», a declarat Heorhi Tikhi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei în răspuns la acuzațiile Moscovei privind deplasarea de arme nucleare.

„Pentru a fi clar: Ucraina a respins deja de multe ori astfel de afirmații absurde ale Rusiei și le respingem oficial și acum. Îndemnăm comunitatea internațională să respingă și să condamne informațiile murdare ale Rusiei”, a mai spus oficialul de la Kiev.

Și Franța, acuzată alături de Marea Britanie că intenționează mutarea de arme nucleare, a reacționat, potrivit BBC. Când a fost întrebat despre acuzații Moscovei, un reprezentant al guvernului francez a indicat spre contul X French Response.

Contul a fost lansat de Ministerul Afacerilor Externe francez în septembrie anul trecut pentru a combate știrile false și dezinformarea din partea adversarilor Franței în războiul informațional, folosind umorul și ironia pentru a riposta.

Avertismente de la Moscova: „Conflict direct între puterile nucleare”

În timp ce liderii europeni sunt reuniți în ședința Coaliției pentru Voință, agenția de stat rusă Tass îl citează pe președintele rus Vladimir Putin care a avertizat public asupra unor posibilele tentative de subminare a conductelor Turkish Stream și Blue Stream, care traversează Marea Neagră.

„În acest moment, cele mai recente informații ale noastre sunt divulgate către mass-media. Este vorba despre o posibilă explozie a sistemelor noastre de gaze de-a lungul fundului Mării Negre. Este vorba despre așa-numitele Turkish Stream și Blue Stream. Se pare că nu se pot liniști”, a declarat Putin într-o ședință a consiliului FSB.

Anterior, Kremlinul a acuzat Franța și Regatului Unit că intenționează să furnizeze Ucrainei arme nucleare.

„Ați auzit deja că Parlamentul nostru a îndemnat colegii din Anglia și Franța să inițieze anchete parlamentare. Aceasta este o încălcare flagrantă a tuturor standardelor, principiilor și dispozițiilor relevante ale dreptului internațional”, a declara purtătorul de cuvânt al Kremlinului citând date de la Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR) potrivit cărora Londra și Parisul lucrează activ pentru a furniza Kievului o bombă nucleară.

Potrivit SVR, Marea Britanie și Franța consideră că „Kievul ar putea aspira la condiții mai avantajoase pentru încetarea ostilităților” dacă ar deține arme nucleare.

De asemenea, ,ministerul rus de externe a avertizat asupra riscurilor unui „conflict direct între puterile nucleare”.

Separat, agențiile de știri ruse Interfax și Ria transmit un comentariu al consilierului lui Putin, care afirmă că „încercările Kievului de a obține arme nucleare vor afecta poziția Rusiei față de Ucraina” și că „Rusia va informa SUA despre apariția potențială a armelor nucleare în Ucraina”.

Merz: „Rusia nu câștigă”

Următorul vorbitor este cancelarul german Friedrich Merz din Germania, dar discursul său a fost înregistrat în prealabil, întrucât la ora reuniunii participă la o ceremonie de stat la Berlin în onoarea fostei președinte a Bundestagului, Rita Süssmuth.

„Trebuie să fim foarte clari: acest război se va termina doar când Putin va realiza că nu poate câștiga”, spune cancelarul german.

„Trebuie să intensificăm presiunea asupra Rusiei” și „să epuizăm fondurile de război ale Moscovei” îi îndeamnă liderul de la Berlin pe europeni.

„Moscova nu este atât de puternică pe cât ar vrea să creadă lumea. Rusia nu câștigă”, conchide el.

Macron: „Nu există voință din partea Rusiei de a ajunge la pace”

Emmanuel Macron, care coprezidează această ședință prin videoconferință, începe discursul prin a spune că este „foarte sceptic” în privința perspectivei unei păci pe termen scurt, întrucât „nu există voință din partea Rusiei de a ajunge la pace”.

El solicită mai mult sprijin pentru Ucraina și, de asemenea, presiuni asupra conducerii UE pentru a se asigura că împrumutul de 90 de miliarde de euro va fi acordat în curând. Acesta este blocat în prezent prin veto de premierul ungar Viktor Orban.

În ceea ce privește garanțiile de securitate, el afirmă că acestea „sunt în curs de finalizare” și că trebuie „convenite în termeni concreți”.

„Trebuie să ne pregătim pentru orice alt fel de provocări din partea Rusiei”

„Avem nevoie de pace, dar trebuie să ne pregătim pentru alte scenarii”, spune Zelenski în discursul din deschiderea reuniuniunii Coaliției pentru Voință. El a mulțumit liderilor europeni pentru sprijinul acordat în cei patru ani de război.

El a menționat pe scurt problema delicată a blocării de către Ungaria a ultimului pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei și a împrumutului de 90 de miliarde de euro acordat de UE.

El a precizat că îi va informa pe ceilalți lideri cu privire la discuții mai târziu, când presa va părăsi sala, dar subliniază că „avem nevoie de Europa în negocieri”.

Despre negocierile de pace, liderul ucrainean a indicat că vor avea loc discuții suplimentare în format trilateral, cu SUA și Rusia, „în cursul acestei săptămâni sau în 10 zile”.

„Avem nevoie de pace, dar trebuie să ne pregătim pentru orice alt fel de provocări din partea Rusiei”, conchide el.

A început reuniunea

Reuniunea Coaliției pentru Voință este în plină desfășurare. Ședina este coprezidată de premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron. Ambii lideri europeni sunt prin videoconferință, în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski și mai mulți lideri europeni sunt prezenți la Kiev.

Președintele Nicușor Dan ia parte și el la reuniune, dar prin videoconferință, potrivit Administrației Prezidențiale.

Reuniunea are loc când se împlinesc patru ani de când Rusia a declanșat războiul. În ciuda mesajelor de solidaritate pe care liderii europeni vor să le transmită, UE nu a reușit să ajungă la un acord privind un nou pachet de sancțiuni menite să exercite o presiune mai mare asupra Rusiei, după ce Viktor Orbán, premierul Ungariei, și-a folosit dreptul de veto din cauza unei dispute separate privind tranzitul petrolului prin Ucraina.

„Europa este alături de Ucraina”

Prima care a ajuns marți la Kiev a fost Ursula von der Leyen. Ea a călătorit cu trenul și a fost întâmpinată de ministrul de externe Andri Sibiha. Potrivit unei postări făcute pe X, este a zecea oară când merge la Kiev în cei patru ani de război.

„Pentru a reafirma că Europa este alături de Ucraina, financiar, militar și în această iarnă grea. Pentru a sublinia angajamentul nostru durabil față de lupta justă a Ucrainei”, a scris ea. „Și pentru a transmite un mesaj clar atât poporului ucrainean, cât și agresorului: nu vom renunța până când pacea nu va fi restabilită.”

Mesajul lui Von der Leyen, care solicită „pace în condițiile Ucrainei”, semnalează, de asemenea, o poziție mai dură din partea aliaților europeni ai Kievului în ceea ce privește negocierile de pace, întrucât garanțiile de securitate susținute de SUA rămân greu de atins, iar Moscova continuă să-și reformuleze obiectivele de război ca termeni de pace, în timp ce Washingtonul și Moscova presează Kievul să facă concesii, subliniază Kyiv Post.

Ce lideri europeni au mai mers la Kiev

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a mers la Kiev și va avea declarații de presă alături de Volodimir Zelenski. De asemenea, prim-miniștrii din Danemarca, Suedia și Norvegia au călătorit împreună pe timpul nopții cu trenul.

Președintele Consiliului European, António Costa, a postat pe rețelele sociale poze din timpul călătoriei, la fel ca și prim-ministrul estonian Kristen Michal și prim-ministrul leton Evika Siliņa.

Viceprim-ministrul Poloniei, ministrul de externe Radosław Sikorski, este și el prezent, la fel și fostul prim-ministru francez, Gabriel Attal.

De asemenea, marți, Zelenski se va adresa Parlamentului European. El va lua cuvântul în cadrul unei sesiuni, la care se așteaptă să participe toți membrii Parlamentului European, convocată pentru a marca patru ani de la lansarea invaziei rusești.