Sari direct la conținut

Coaliția lui Olaf Scholz, salvată la limită: 52% dintre membrii FDP au votat pentru rămânerea la guvernare

HotNews.ro
Olaf Scholz, cancelar al Germaniei, Foto: JĂĽrgen Heinrich / imago stock&people / Profimedia
Olaf Scholz, cancelar al Germaniei, Foto: JĂĽrgen Heinrich / imago stock&people / Profimedia

Membrii Partidului Liberal Democrat (FDP) german au votat luni în favoarea rămânerii în guvernul de coaliţie cu social-democraţii (SPD) şi Verzii, în pofida tensiunilor crescânde şi a rezultatelor electorale slabe, relatează Reuters şi AFP.

O majoritate de 52,24% dintre membrii FDP au votat pentru continuarea participării acestuia la coaliţia condusă de doi ani de Olaf Scholz, rezultatul fiind salutat de conducerea partidului.

„Realitatea e clară: partidul vrea ca participarea FDP la guvernare să continue (…). Disputele trebuie să înceteze”, a conchis Wolfgang Kubicki, vicepreşedintele formaţiunii.

Consultarea a fost lansată după ce membri ai partidului au deplâns într-o scrisoare deschisă rezultatele electorale slabe ale acestuia din ultimele luni, FDP reuşind la limită să fie reprezentat în parlamentul din landul vestic Hessa, la un scrutin organizat în octombrie, în timp ce în Bavaria (sud) nici nu a reuşit să atingă pragul de 5%.

De altfel, coaliţia se confruntă cu o lipsă crescândă de încredere în ţară, pe fondul crizei industriale şi a recesiunii, precum şi a problemelor cu migraţia, de care profită partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD). (Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro