Sari direct la conținut

Coaliția pentru Educație cere un program național dedicat rezolvării problemei școlilor cu WC-uri în curte. Termen limită: septembrie 2019

HotNews.ro
Toaleta, Foto: Smart Woman
Toaleta, Foto: Smart Woman

​Membrii Coaliției pentru Educație cer Guvernului și autorităților locale să rezolve de urgență problema școlilor și grădinițelor cu toalete în curte. „Accidentul de luni este responsabilitatea unui sistem slab gestionat și sub-finanțat, nu doar a unui director sau a unui educator”, se arată într-un comunicat prin care Coaliția pentru Educație a transmis mesaje dure la adresa autorităților responsabile de condițiile în care trebuie să învețe elevii din România.

Comunicatul este o reacție în urma tragediei din județul Iași, în care un copil de 3 ani a murit după ce a căzut în fosa septică din curtea unei școli.

Federația Coaliția pentru Educație, consideră că „timpul proiectelor din cuvinte și hârtii și al plângerilor că nu sunt bani trebuie să aibă un sfârșit și acesta trebuie să fie 1 septembrie 2019. Solicităm reorganizarea activității în toate școlile si gradinițele care vor rămâne cu WC-uri în curte, începând cu această toamnă!”

Coaliția afirmă că până în septembrie, la fiecare eveniment public și în fiecare zi, va aminti întâmplarea aceasta ca pe o numărătoare a zilelor în care statul român alege să nu facă ceea ce trebuie făcut. „Până când un program național dedicat rezolvării problemei școlilor și grădinițelor cu WC-uri în curte este aprobat și implementat. Termen limită: septembrie 2019”, se arată în comunicatul Coaliției.

Noi credem în triada dezvoltare – educație – democrație, potrivit Manifestului Coaliției pentru Educație lansat în 2015, la înființare. Două dintre cele cinci direcții strategice ale noastre au legătură directă cu triada de mai sus și copilul mort înecat, în căcat – și nu, nu ne cerem scuze pentru utilizarea acestui cuvânt – într-o fosă septică din curtea unei școli din România. Este vorba despre finanțare și bună guvernanță (direcția 5) și, mai ales, despre descentralizare (direcția 3)”, a declarat Diana Certan, membră Consiliul Director.

Potrivit Coaliției, descentralizarea, în sensul reorganizării administrative este „proiectul de dezvoltare ratat de România în ultimii douăzeci de ani”. Lipsesc intențiile consistente de asociere a comunităților locale (grupuri de acțiune locală, consorții de comune, teritorialități funcționale, nu administrative), mai arată Coaliția.

Potrivit acesteia, pur și simplu școlile si grădinițele cu WC-urile în curte trebuie fie modernizate, fie închise, fie înlocuite cu construcții noi. Coaliția consideră că una dintre soluții este ca primăriile să se asocieze și să asigure, împreună, școli cu condiții civilizate și catedre care să aibă profesori stabili. La fel este în serviciile sociale, sprijin pentru vârstnici, educație pe tot parcursul vieții. Acestea ar trebui să fie standarde de bază în 2019 și o obligație asumată de administrația centrală și locală. „Doar punând resurse împreună, vor putea fi asigurate servicii de calitate – de exemplu, o cantină publică care deservește trei comune, poate folosi alimente locale și, mai ales, poate livra calitate, mai mult decât orice alte soluții cu furnizori de la distanță și proceduri de achiziții reluate iar și iar”, mai arată Coaliția.

Membrii organizației spun că sunt afectați de moartea copilului de 3 ani și au decis să nu nu accepte această situație, din nou, ca pe un accident. Mai spun că oricât de mult ar fi pe teren, având organizații care inclusiv au construit sau renovat infrastructură educațională, ONG-urile nu își pot asuma nici ieșirea din noroaie și nici ieșirea din “rahat”.

Coaliția mai afirmă că educatoarele nu trebuie să rămână singure cu copiii peste zi în grădinițe izolate. Finanțarea diferențiată pentru rural trebuie să înceapă imediat. O școală bună înseamnă un număr minim de elevi și un procent diferit de cheltuieli materiale, pentru că doar astfel pot fi concentrate resurse și pot fi livrate servicii de calitate, mai arată Coaliția.

Potrivit acesteia faptul că în 24 de ore de la eveniment nici unul din partide nu a ieșit cu o poziție publică pe subiect arată aroganță și lipsă de interes. Faptul că nici un factor de decizie central sau local nu știe și nu își cere niciodată scuze, nu își asumă responsabilitatea în astfel de situații, arată dispreț și lipsă de interes, consideră membrii Coaliției.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro