Sari direct la conținut

Cod galben de ploi torențiale și vijelii, începând de luni seară, în 13 județe

HotNews.ro
Cod galben, Foto: ANM
Cod galben, Foto: ANM

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și ploi în cantități însemnate, avertizarea fiind valabilă în 13 județe din jumătatea de vest a țării, de luni, ora 18.00 până marți, ora 06.00.

În cursul serii de luni 27 mai și în noaptea de luni spre marți (27/28 mai) instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată în Banat, vestul și nordul Olteniei, Crișana, Maramureș și vestul Transilvaniei, unde vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, grindină și vijelii.

Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

De asemenea, ANM a transmis și o informare meteo de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă de luni, ora 16.00, până miercuri, ora 23.00.

În intervalul menționat vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată îndeosebi în zonele de deal și de munte, precum și în regiunile vestice, nordice, sud-vestice și centrale.

Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp.

Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat pe tot parcursul acestei săptămâni, în majoritatea regiunilor, mai notează meteorologii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro