Sari direct la conținut

Cod galben de vant puternic in sud-vestul tarii, pana luni dimineata

HotNews.ro
Cod galben de vant in sase judete, Foto: Administratia Nationala de Meteorologie
Cod galben de vant in sase judete, Foto: Administratia Nationala de Meteorologie

Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis sambata dimineata o avertizare cod galben de intensificari de vant ce vizeaza sase judete din sud-vestul tarii, atentionarea fiind valabila de sambata, ora 14.00, pana luni, ora 6.00.

Potrivit ANM, in intervalul mentionat, in sud-vestul tarii vantul va avea intensificari sustinute, cu viteze ce vor depasi temporar 80 km/h.

In zona Muntilor Banatului si in vestul Carpatilor Meridionali vor fi rafale de 90…100 km/h, iar zapada deja depusa va fi viscolita.

Intensificari ale vantului se vor semnala local si temporar si in regiunile sudice, vestice si centrale.

ANM mai precizeaza ca, in noaptea de duminica spre luni, in zona deluroasa si montana din sud-vestul tarii vor fi precipitatii, predominant ploi, ce vor cumula local 20 – 25 l/mp.

Meteorologii au emis sambata dimineata si doua avertizari cod galben valabile pana la ora 14.00:

  • prima vizeaza sudul judetului Sibiu, mai ales pe Valea Oltului si zona Muntilor Fagaras, inclusiv municipiul Sibiu, unde se vor semnala intensificari ale vantului care vor atinge si depasi la rafala 50 km/h, iar la munte vor depasi 80 – 90 km/h, viscolind zapada;
  • cea de-a doua vizeaza zona de munte si sudul judetului Caras-Severin, unde se vor semnala intensificari ale vantului, care vor depasi la rafala 60 – 65 km/h si izolat peste 80 km/h.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro