Cod portocaliu de furtuni în 11 județe, valabil sâmbătă până la ora 21.00 / Zeci de județe sunt sub cod galben
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare de Cod portocaliu de averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii și grindină în 11 județe din sud-estul țării, valabilă până la ora 21.00. De asemenea, mai multe județe din estul și sud-estul țării, precum și în zona Carpaților Orientali și Meridionali vor fi sub avertizare de Cod galben până la ora 23.00.
Meteorologii au anunțat că, începând cu ora 10.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării, până pe 11 iunie, la ora 23.00.
”Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp. Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor și serilor”, arată ANM.
De asemenea, potrivit ANM, sâmbătă, în intervalul 14.00 – 21.00, vor fi averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice în Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Brăila, Tulcea, Constanța, Călărași, Ialomița. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp.
De asemenea, de la 12.00, intră în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică, valabil până diseară la ora 23.00, în estul și sud-estul țării, precum și în zona Carpaților Orientali și Meridionali vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică. Astfel, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp, iar izolat 40…50 l/mp.