Codrin Ștefănescu, despre plecările din PSD: Vom face și noi în aceste zile un transfer de alți parlamentari
Secretarul general al PSD Codrin Ștefănescu a declarat sâmbătă, la un post TV, referitor la demisiile din această săptămână, că formațiunea urmează să facă în următoarele zile un transfer de alți parlamentari, precizând că aceste plecări nu au cum să îngenuncheze „un partid care este al românilor”.
„Vis-a-vis de aceste plecări, adică cei care au semnat scrisoarea, noi ne-am asumat și știam și bănuiam și eram pregătiți pentru aceste plecări. De aceea acum două zile am și anunțat că sistemul, care dă ordin pentru aceste plecări și care creează tot felul de partide de la USR, PMP, ș.a.m.d., nu are cum să îngenuncheze un partid care este al românilor și este PSD. Suntem pregătiți și noi. Vom face și noi un transfer în următoarele zile de alți parlamentari care s-au săturat de stilul acesta securistoido-băsist cu care sunt conduse alte formațiuni politice și vom întări grupurile parlamentare ale PSD”, a afirmat Codrin Ștefănescu, sâmbătă, la România TV, potrivit Mediafax.
În această săptămână mai mulți social-democrați au demisionat din PSD și au aderat la Pro România.
Cel mai recent anunț a fost făcut, sâmbătă, de Adrian Pau, deputat de Timiș, care a spus că se înscrie în Pro România, deoarece nu se mai „regăsește” în partidul condus de Liviu Dragnea.
De asemenea, fostul premier Mihai Tudose a anunțat marți, pe Facebook, că se înscrie în partidul lui Victor Ponta. Și deputatul Georgian Pop a spus, joi, că demisionează din PSD și se înscrie în Pro România. Pop era secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaților.
Au mai aderat la Pro România deputatul Oana Silvia Vlăducă și deputatul Corina Bogaciu, care a demisionat din PSD în luna noiembrie a anului trecut. Nu în ultimul rând, s-a mai înscris în formațiune și senatorul Adrian Țuțuianu, exclus în 2018 din PSD.