Comisar european: Europa a fost "lacomă", nu "naivă" în privința Rusiei
Margrethe Vestager, comisarul pentru concurență al Uniunii Europene, a declarat marți pentru mai multe ziare europene că europenii au fost mai degrabă „lacomi” decât „naivi” atunci când au încredințat Rusiei o mare parte din aprovizionarea lor cu energie, potrivit AFP.
„Nu am fost naivi, am fost lacomi. Industria noastră a fost construită în jurul energiei rusești mai ales pentru că era ieftină”, a declarat Vestager, care este și vicepreședinte al Comisiei Europene, în interviul publicat în Franța de Les Echos.
Ea a adăugat că atitudinea europenilor a fost aceeași „cu cea a Chinei pentru multe produse sau a Taiwanului pentru cipuri, unde am mers în primul rând pentru a găsi costuri de producție mai mici”.
Dar „a existat un mare risc – dependența – pe care o plătim acum” cu consecințele războiului din Ucraina, a explicat comisarul, care consideră că „de acum înainte va trebui să plătim o primă de securitate”, în special mizând pe gazul natural lichefiat (GNL), care este mai scump, dar care ar putea oferi „stabilitate și predictibilitate, ceea ce va duce la investiții”, a spus ea.
În ceea ce privește impunerea unui embargou european asupra petrolului rusesc, blocat în prezent de Ungaria, Vestager s-a declarat „convinsă că se va găsi un acord”.
Dar ea a adăugat că „nu putem lăsa pe tușă statele cele mai dependente de petrolul rusesc” și că „aprovizionarea lor trebuie să fie asigurată”.
Premierul ungar Viktor Orban a declarat marți că un acord este „foarte puțin probabil” în următoarele zile, într-o scrisoare adresată președintelui Consiliului European, Charles Michel, consultată marți de AFP. Președinția franceză a declarat că un acord este încă posibil „în zilele următoare”.
Ministrul german al economiei și climei, Robert Habeck, a acuzat recent Moscova că folosește energia „ca pe o armă”, în timp ce cea mai mare economie europeană este puternic dependentă de gazul rusesc.
- Urmărește ultimele evoluții din a 90-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.