Comisarul european Leonard Orban isi prezinta vineri prioritatile
Leonard Orban va prezenta vineri, la Bruxelles, prioritatile mandatului sau de comisar european pentru multilingvism. In cadrul unui interviu acordat televiziunii Realitatea TV, Orban a declarat ca, in principal, are trei prioritati.
Prima se refera la cresterea competitivitatii economice in contextul Strategiei Lisabona si al modalitatii prin care multilingvismul poate contribui la acest lucru.
Ce-a de-a doua prioritate a comisarului european cuprinde aspectele educationale si de implicare a multilingvismului in dialogul intercultural.
Leonard Orban a mai spus ca cea de-a treia prioritate se refera la accesul cetatenilor Uniunii Europene la informatia si la deciziile UE.
Primul comisar al Romaniei se ocupa de portofoliul Multilingvismului, care acopera politica lingvistica a Uniunii Europene. Concret, este vorba despre politici care sa asigure accesul cetatenilor UE la documente traduse in toate cele 22 de limbi comunitare, dar si de popularizare a acestora.
Comisia are un proiect privind invatarea de catre cetatenii UE a cel putin doua limbi europene, in afara de limba materna.
Leonard Orban va gestiona un buget de aproximativ 1,2 miliarde de euro, avand in subordine 3400 de persoane, adica 15% dintre salariatii institutiilor europene, impartiti in trei directii mari: traduceri, interpretare si publicatiile comunitatii.
Portofoliul comisarului roman a rezultat in urma impartirii domeniului mai amplu al Educatiei, Culturii, Formarii Profesionale si Multilingvismului, de care s-a ocupat pana acum comisarul slovac, Jan Figel.