Comisia Europeana vrea sa introduca o taxa pe emisiile de carbon
Comisia Europeana ia in calcul introducerea unei taxe pe emisiile de carbon. Motivul aplicarii acestei masuri: incurajarea consumului de energie mai putin poluanta si lupta impotriva schimbarilor climatice, a anuntat comisarul pentru fiscalitate, Laszlo Kovacs. „Sunt state membre care au anuntat deja aceasta masura si altele care se gandesc la introducerea unei taxe pe carbon. Insa avem nevoie de un cadru pentru intreaga Europa”, a explicat comisarul european, citat de AFP.
Anuntul a fost facut vineri, in Suedia, in cadrul unei reuniuni a ministrilor europeni de Finante. Franta a decis in urma cu mai putin de o luna sa introduca incepand cu 2010 un astfel de impozit. Va fi „o revolutie fiscala”, a anuntat pe 10 septembrie presedintele francez Nicolas Sarkozy, care a precizat ca pretul de pornire pentru „taxa de carbon” a fost stabilit la 17 euro pe tona de dioxid de carbon, in cazul gospodariilor si al intreprinderilor, sau 4 eurocenti pe litru de benzina.
Taxa exista deja in Suedia, tara care detine in prezent presedintia Uniunii Europene. Ideea introducerii ei la nivel european a fost discutata pentru prima oara vineri, a subliniat Kovacs, care a precizat ca „nu a primit semnale descurajante”.
Uniunea Europeana are nevoie de un instrument pentru „a reduce emisiile de gaze cu efect de sera si pentru a gasi resursele corespunzatoare pentru finantarea unei politici climatice mondiale”, a explicat comisarul. In Europa functioneaza un sistem bazat pe cote de emisii de dioxid de carbon in cazul intreprinderilor, insa acesta „acopera doar 40%, poate 45% din totalitatea emisiilor de gaz cu efect de sera”, sustine Kovacs.
Comisarul european a declarat ca „incearca sa formuleze o propunere care sa fie aprobata prin unanimitate”. „S-ar putea sa avem un acord politic in primul trimestru al anului viitor”, a precizat acesta. Concret, taxa pe carbon ar urma sa se aplice in toate sectoarele care nu se incadreaza in sistemul de drepturi de emisie. „UE va fixa un nivel minim, iar statele membre trebuie sa ramana libere sa fizeze o taxa mai ridicata”.