Sari direct la conținut

Comisia lui Barroso si-a preluat atributiile

Gardianul

Comisia Europeana, in noua ei componenta, cu 25 de membri condusi de portughezul Jose Manuel Durao Barroso, si-a preluat, ieri, atributiile. Actuala Comisie remaniata a fost validata saptamana trecuta de Parlamentul European, cu 449 de voturi pentru, 149 contra si 82 de abtineri.

Noua Comisie, prima care functioneaza cu 25 de membri, se va angaja in proiectele europene de avengura, si anume punerea in aplicare a strategiei de la Lisabona, adoptarea cadrului financiar al Uniunii pentru 2007-2013, formularea unor noi proiecte menite sa aprofundeze constructia europeana.

De mentionat ca principalul obiectiv al noului Executiv european remaniat il constituie incheierea actualului proces al extinderii prin aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniune. Ieri, la Bruges, Barroso si-a prezentat programul sau de actiune pentru urmatorii cinci ani, iar maine se va desfasura prima reuniune de lucru a noii Comisii.

Pentru Romania, inceperea mandatului noii Comisii are o semnificatie speciala, actualul colegiu european fiind primul in a carui componenta urmeaza sa intre un comisar roman, dupa integrarea tarii noastre in Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007, daca se va mentine actualul calendar de aderare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro