Sari direct la conținut

Comisia SRI propune înființarea unei comisii – la ICCJ, CSM sau Parlament – care sa decidă excepțiile privind infracțiunile din mandatele de interceptare

HotNews.ro
Claudiu Manda, Foto: Agerpres
Claudiu Manda, Foto: Agerpres

Comisia parlamentară de control a activității SRI, condusă de senatorul PSD Claudiua Manda, a publicat miercuri un raport preliminar privind activitatea din ultimul an, în care propune, printre altele, sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la dispunerea unui audit la Parchet cu privire la mandatele eliberate și a numărului de persoane interceptate în baza protocolului cu SRI, dar și înființarea Autorității Unice de Interceptare.

Potrivit raportului, „în Româna s-a legiferat prin Hotărâri CSAT. În perioada anului 2004, restrângerea drepturilor și libertăților cetățenilor (în ceea ce privește mandatele de securitate națională), s-a realizat fără temei legal, efectuându-se doar în conformitate cu Hotărârea CSAT nr. 0034/2004, act administrativ.”

Astfel, Comisia propune „modificarea cadrului legislativ în mod clar și explicit pentru fiecare domeniu de aplicare”.

În continuare, raportul arată că printr-o hotărâre CSAT au fost adăugate la lege atribuții în plus SRI, în sensul în care SRI a fost desemnat ca Autoritatea Națională în domeniul Interceptărilor. Comisia propune înființarea Autorității Unice de Interceptare, care să fie intermediar între operatorii de telecomunicații și structurile abilitate de lege să solicite sau să pună în aplicare mandatele sau autorizațiiile de interceptare a comunicațiilor.

Comisia spune în raport că „restrângerea drepturilor și libertăților garantate de Constituție a fost făcută la scară largă, folosind în mod abuziv aceste instrumente legale: mandate de securitate națională, mandate de supraveghere tehnică și ordonanțele procurorilor pe 48 de ore”. Potrivit raportului, toate aceste acte de autorizare au crescut de la 5244 în 2005 la 51.248 în 2015.

În total, în anii 2005-2016 au fost 311.825 de astfel de mandate – securitate națională, supraveghere tehnică și ordonanțe eliberate de procuror pe maxim 48 ore.

Raportul îl dă exemplu pe Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului, „care a declarat că a aflat din mass-media despre faptul că a fost supravegheat tehnic timp de 4 luni pentru ca abia ulterior să fie îndeplinite formalitățile legale de notificare.”

În această privință, comisia SRI are o serie întreagă de propuneri:

modificarea legislației în sensul identificării tuturor persoanelor care au fost interceptate și notificare acestora la cel mult 2 ani de la expirarea mandatelor de securitate națională sau de supraveghere tehnică;

– introducerea de sancțiuni în legislație în cazul nerespectării obligației de notificare;

– constituirea unei Comisii, eventual la nivelul ÎCCJ, al CSM sau al Parlamentului, care să avizeze și să decidă excepțiile (infracțiuni la adresa securității naționale, combaterea terorismului, extremismului, precum și alte cazuri complexe);

– sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la dispunerea unui audit la Parchet cu privire la mandatele eliberate și a numărului de persoane interceptate.

O altă observație a raportului: „informațiile obținute prin punerea în aplicare a mandatelor de securitate națională (amenințări la adresa securității naționale) erau folosite în dosare penale de infracțiuni de drept comun, evaziune fiscală, corupție etc.

Comisia SRI afirmă în finalul raportului că vrea să efectueze „controale” și să documenteze modul în care s-au cheltuit fondurile publice pentru punerea în executare a mandatelor.

Întregul raport al comisiei SRI poate fi citit aici (pdf, 27 pagini)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro