Sari direct la conținut

Companiile care vor introduce pe piata pungi din plastic vor fi taxate cu 0,2 lei/bucata, din 2009

HotNews.ro

Toti operatorii economici care vor introduce pe piata pungi din plastic vor fi taxati, incepand de la 1 ianuarie 2009, cu 0,2 lei pe bucata, a anuntat, marti, ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Attila Korodi, citat de Agerpres. Companiile vor fi obligate sa afiseze in loc vizibil valoarea eco-taxei.

In Romania se folosesc, anual, circa cinci miliarde de pungi de plastic. „Cea mai buna metoda pentru Romania este taxarea pungilor de plastic, concomitent cu masuri de acord voluntar impreuna cu marii retaileri”, a spus Korodi.

El a explicat ca folosirea pungilor de plastic genereaza o poluare semnificativa. In plus, punga de plastic este ambalajul care devine deseu in cel mai scurt timp.

Conform unui studiu, un roman foloseste aproape zilnic o punga, dar nu mai mult de 20 de minute. Totodata, un procent considerabil din numarul pungilor de plastic utilizate ajunge, conform ministrului, in spatiile verzi, in canalizari, in ape sau pe strada, pentru ca, in Romania, teoria bunelor practici nu se aplica.

„‘Daca in 2006 puteam vorbi despre punerea pe piata a peste 1.300.000 de tone de ambalaje, care mai apoi devin deseuri, azi vorbim despre o crestere cu cel putin 30% a acestora. Daca ne referim la pungile de plastic, numarul acestora se ridica anual in Romania la circa cinci miliarde de bucati”, a subliniat ministrul Mediului.

Masura a fost aplicata prima oara in Irlanda

Prima tara care a introdus masuri clare de suprataxare este Irlanda, in 2002, masura ce a determinat, intr-un singur an, o scadere de 80% a consumului de pungi de plastic – de la 1,2 miliarde de bucati pana la 230 milioane anual. In acelasi timp, s-au economisit circa 18 milioane de litri de petrol, a adaugat Attila Korodi.

Romania foloseste circa 90 de milioane de litri de petrol pentru producerea pungilor de plastic.

O punga biodegradabila poate sa fie cu 5 – 10% mai scumpa, punga de stuf va costa cu 80% mai mult fata de pretul actual, insa aceasta poate fi folosita 2-3 ani, iar pretul pungilor din plastic biodegradabil sau din hartie va fi cu 10% mai mare.

„Interesul nostru este ca prin acord voluntar sa intre din ce in ce mai mult in circulatie acele sacose care vor putea fi utilizate de mai multe ori”, a conchis Korodi.

Sumele incasate din suprataxare vor merge la Fondul pentru Mediu pentru finantarea achizitionarii de utilaje care sa asigure eliminarea acestora.

Guvernul a aprobat, in sedinta de saptamana trecuta, o ordonanta de urgenta care permite taxarea pungilor de plastic.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro