Compușii canabinoizi ar putea împiedica infecția cu coronavirus
Compuși canabinoizi au împiedicat coronavirusul să pătrundă în celulele umane sănătoase în timpul unui studiu de laborator ale cărui constatări sunt citate de agenția Bloomberg.
Cei doi compuși care se găsesc de regulă în cânepă, acidul cannabigerolic (CBGA) și acidul cannabidiolic (CBDA), au fost identificați în timpul unor evaluări a substanțelor care ar putea avea potențialul să combată coronavirusul, afirmă cercetători de la Oregon State University.
Potrivit studiului publicat de aceștia în revista Journal of Nature Products, compușii s-au atașat de proteinele spike ale virusului și au blocat unul dintre pașii făcuți de patogen pentru a infecta oamenii.
Cercetătorii au testat în laborator efectele compușilor asupra variantelor Alfa și Beta ale virusului.
Studiul nu a implicat acordarea unor suplimente subiecților sau compararea ratelor de infecție.
„Acești compuși pot fi luați pe cale orală și au o istorie îndelungată de uz sigur de către oameni. Ei au potențialul de a preveni precum și trata infecția cu SARS-CoV-2”, afirmă Richard van Breemen, cercetător la Universitatea Oregon.