Concert dedicat maestrului Dan Grigore la 60 de ani de activitate, la Ateneul Roman
Filarmonica „George Enescu” dedică concertele de joi, 22 și vineri, 23 martie 2018, maestrului Dan Grigore, care în 2018 sărbătoreşte 75 de ani și 60 de ani de la debut. Celebrul pianist va concerta la Ateneul Român, de la ora 19.00, în compania Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Misha Katz, o prezență deja cunoscută publicului din România. Programul va cuprinde capodopere ale unor compozitori „aristocrați ruși”:Uvertura operei Ruslan şi Ludmila, de Mihail Glinka, Concertul nr. 2, pentru pian și orchestră, în do minor, op. 18, de Serghei Rahmaninov, Vocaliză, de Serghei Rahmaninov, Suita Spărgătorul de nuci, op. 71a, de Piotr Ilici Ceaikovski.
„Mi-amintesc că am învăţat Concertul nr. 2, pentru pian și orchestră din propria inițiativă, la 13 ani, pentru bucuria mea, fară să mă gândesc că am să-l cânt vreodată. Domnişoara Florica Musicescu, profesoara mea, mi-a spus, mai târziu: Dan, parcă te-ai născut cu Rahmaninov în degete. E o mare bucurie să cânt acest concert acum, după atâta vreme, pe scena Ateneului. Rahmaninov, un mare credincios, are presimțirea unui întreg secol tragic care va veni, își începe concertul cu niște pași uriași, parcă ai unui monstru care se apropie… Întreg programul concertului dovedeşte afinitatea mea pentru lumea muzicală și literară rusă”, declară maestrul Dan Grigore, unul dintre cei mai mari pianişti români. „România a dat lumii pe Clara Haskil, Dinu Lipatti, Radu Lupu şi Dan Grigore, adică patru dintre marile figuri ale pianisticii secolului XX şi în ce-i priveşte pe ultimii doi, şi ale începutului de secol XXI, patru individualităţi imposibil de încadrat într-o şcoală anume: sunt înainte de toate, artişti singulari”. (Les grands pianistes du XXe sičcle, Editura Buchet-Chastel)
Concert dedicat maestrului Dan Grigore, 60 de ani de activitate
22 şi 23 martie, ora 19.00, Sala Mare a Ateneului Român
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor
MISHA KATZ
Solist
DAN GRIGORE
Programul concertului:
Mihail Glinka
Uvertura operei Ruslan şi Ludmila
Serghei Rahmaninov
Concertul nr. 2, în do minor, pentru pian și orchestră, op. 18
Serghei Rahmaninov
Vocaliză
Piotr Ilici Ceaikovski
Suita Spărgătorul de nuci, op. 71a
Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program: Marti – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro
Pianist, profesor universitar, eseist, om de radio şi televiziune, Dan Grigore este un reper de necontestat în spaţiul cultural din ultima jumătate de veac. Din cauza constantului său non-colaboraţionism, regimul comunist a facut eforturi constante pentru a-l marginaliza dar marele talent şi personalitatea sa extrem de complexă l-au impus în elita culturii româneşti încă din timpul dictaturii ceauşiste. A concertat alaturi de mari nume ale baghetei, în prestigioase săli de concerte din întreaga lume. Ilustru creator de şcoală, a format şi îndrumat pianişti cu o solidă carieră internaţională. Arta sa i-a adus prietenia şi admiraţia unor mari personalităţi – muzicieni, actori, poeţi, scriitori, cineaşti, filozofi – împreună cu care a realizat evenimente de neuitat. Fiind un puternic model moral, după 1989 a contribuit la momente de importanţă istorică pentru reclădirea României. Este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, a primit prima distincţie oficială din cariera sa din partea Guvernului Francez în 1999 – „Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor” – şi a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie a Statului Român: Marea Cruce a Ordinului „Steaua României”. A fost învestit de către Majestatea Sa Regele Mihai, cu titlul de „Pianist al Casei Regale” şi i s-a conferit decoraţia regală „Nihil Sine Deo”.
Misha Katz s-a născut în Rusia, la Rostov pe Don, într-o familie de muzicieni, tatăl său, Leonid Katz, fiind artist emerit. A început să studieze violoncelul la vârsta de cinci ani, iar la Conservatorul Ceaikovski de la Moscova a studiat cu celebrul Mstislav Rostropovici. Sub îndrumarea tatălui a început să studieze dirijatul de orchestră, în 1976 a obţinut Marele Premiu al URSS şi în 1979 a susţinut doctoratul la acelaşi Conservator Ceaikovski din Moscova. În 1982 a urmat cursuri de dirijat cu maestrul Leonard Bernstein şi în 1985, după stabilirea sa în Franţa, a fondat formaţia “Trio Şostakovici” cu care a realizat, în 1994, înregistrări la Sony Classical. În 1996 a fost numit dirijor permanent al Orchestrei Naţionale de la Minsk, în 1998 dirijor principal invitat al Orchestrei Naţionale a Ucrainei şi începând din 1998 este dirijor permanent al orchestrei de cameră “Solistes de Russie”. Misha Katz este invitat să dirijeze în Rusia, Polonia, Franţa, Cehia, Spania, Elveţia, Danemarca, Suedia, Sebia, Slovacia, Israel, Ucraina, Mexic, Monaco, Italia, Georgia, Germania, SUA,Canada. Din 2008 este dirijor principal invitat al orchestrei “Slovak Sinfonietta”. Sub înaltul patronaj al preşedinţiei franceze, Misha Katz a fost numit Director artistic la Festivalul internaţional Solomon Mikhoels (2003) şi apoi Director artistic la Festival International de la Paix. Printre distincţiile ce i-au fost conferite se numără Médaille d Or du Mérit et Dévoument Francais (2008), Médaille des Cinq Continents de l”UNESCO şi Médaille d,Or de la Ligue Universel du Bien Public (2013). În 2013 a fost şi cofondator al proiectului “Culture sans frontieres” patronat de UNESCO.