Concert Strauss de Anul Nou la Opera Maghiară din Cluj
În lumea muzicii, luna ianuarie se defineşte prin tradiţionalele concerte de Anul Nou, în programele cărora creaţiile familiei Strauss tronează, aducând o adevărată atmosferă vieneză în sălile de concerte din întreaga lume. Concertul de Anul Nou din Viena are o tradiție de mai bine de 80 de ani. Pentru publicul clujean Opera Maghiară a pregătit pentru a șasea oară consecutiv o sărbătoare muzicală, invitând toţi iubitorii de muzică şi dans să se bucure de frumuseţea şi antrenul acestui spectacol, în două ediţii: în 10 ianuarie, joi, şi în 12 ianuarie, sâmbătă de la ora 19. Cele mai cunoscute uverturi, valsuri, polci şi marşuri ale familiei Strauss, vor fi interpretate alături de lucrări compuse de Iosif Ivanovici, Émile Waldteufel, respectiv de Franz von Suppé.
Concertul extraordinar va fi susţinut de orchestra Operei Maghiare sub bagheta dirijorului Horváth József.
Coregraf: Jakab Melinda, Rusu P. Gabriela
Program alcătuit și dirijat de: József Horváth
Scenografie: Starmüller Katalin
Cu participarea orchestrei şi ansamblului de balet ale Operei Maghiare din Cluj.