Sari direct la conținut

Conducerea Spitalului Judetean Cluj a decis majorarea salariilor pentru angajaţii care protestează de câteva zile

HotNews.ro
Protest la Spitalul Judetean Cluj, Foto: Captura Facebook
Protest la Spitalul Judetean Cluj, Foto: Captura Facebook

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca a decis aprobarea majorării salariilor la nivelul prevăzut pentru anul 2022, conform legii, pentru personalul care ocupă funcţiile de tehnician, moașă și soră medicală. Tehnicienii radiologi şi moaşele de la Spitalul Judeţean din Cluj au protestat luni, dar și săptămâna trecută, în fața unității medicale și au ameninţat cu demisia în bloc, nemulțumiți de faptul că nu au fost încadrați pe posturi ca asistenți medicali.

Potrivit unui comunicat al Spitalului Județean Cluj, citat de Agerpres, conducerea unității medicale a luat această decizie în urma unei circulare transmisă de Ministerul Sănătăţii după ce tehnicienii radiologi şi moaşele din unitate au protestat, în repetate rânduri, în faţa spitalului.

„Considerăm că proliferarea nejustificată a stării conflictuale nu a accelerat găsirea unei soluţii, dimpotrivă, a produs dezechilibru în echipa medicală. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca îşi reiterează întregul sprijin pentru toţi angajaţii săi, indiferent de categoria profesională din care aceştia fac parte. Mai mult, ţinând seama de condiţiile dificile cu care spitalul se confruntă (de exemplu, funcţionează în sistem pavilionar, în clădiri construite în jurul anului 1900), singura modalitate de a construi un sistem care să funcţioneze mai bine este de a lucra în echipă, spre binele pacientului, dar nu în afara reglementărilor legislative”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, situaţia cu care Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca s-a confruntat în ultima săptămână a cauzat tensiuni în cadrul echipelor medicale, tensiuni care se reflectă, indirect, asupra pacienţilor.

Conducerea spitalului susţine că a semnalat, în repetate rânduri, forurilor superioare inadvertenţele în aplicarea principiilor enunţate de Legea cadru 153/2017, iar în luna aprilie 2018 au fost formulate adrese către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Curtea de Conturi a României. Curtea de Conturi şi Ministerul Muncii nu s-au pronunţat în această speţă.

„Problemele sesizate în respectivele adrese vizau nu doar statutul incert al tehnicienilor de radiologie şi imagistică medicală sau al moaşelor, dar şi aplicarea majorărilor salariale pe baza numelui funcţiei, nu în baza responsabilităţilor (medicii Încadraţi în funcţia ‘asistent de cercetare’ câştigă cu până la 60% mai puţin decât un medic care nu are activitate de cercetare). O altă problemă subliniată a fost ‘exilarea’ personalului TESA în altă anexă a Legii cadru. Drept rezultat concret, în martie 2018, salariul de bază al unui asistent medical cu studii medii era mai mare decât cel al unui informatician de nivel maxim”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, prin comunicat, reprezentanţii echipei de management a SCJU explică faptul că ei ar fi dorit adoptarea unei soluţii care să nu se întoarcă, în viitor, împotriva angajaţilor: „Tehnicienii de radiologie nu pot fi asimilaţi categoriei de asistenţi medicali, deoarece sunt ocupaţii diferite, cu programe curriculare diferite, competenţe specifice şi diplome certificate ca: Licenţiat în imagistică şi radiologie medicală, Tehnician de imagistică medicală etc. Respectarea studiilor fiecărei categorii profesionale reprezintă o metodă managerială de construire a unei piramide de valori la nivelul spitalului în sprijinul dezvoltării unei asistenţe medicale de calitate, iar echipa managerială a optat pentru solicitarea de modificări legislative adecvate pregătirii şi nu pentru asimilări ce pot în viitor să fie nefavorabile angajaţilor”, se mai arată în document.

În ultimele săptămâni au fost organizate mai multe proteste ale tehnicienilor radiologi şi moaşelor. La Spitalul Județean Cluj lucrează 55 de radiologi şi 20 de moaşe.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro