Conferința Anuală MedLife – Medicina și antropologia în context pandemic. Cum ne adaptăm?
Criza sanitară cu care ne confruntăm a schimbat nu doar protocoale și norme din sistemul sanitar, ci și perspectivele de viitor. Ultimele luni au fost extrem de dificile, incerte și pline de obstacole. Ce va urma din punct de vedere medical și uman? Poate fi pandemia văzută ca o oportunitate, un salt uriaș pentru medicina modernă?
În cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței MedLife, organizată sub egida Societății de Medicină Aeronautică, care are loc în perioada 16-20 noiembrie 2020, se va aborda subiectul crizei sanitare, punând în balanță obstacolele și oportunitățile aduse de această perioadă, schimbările iminente din era COVID și efectele lor pe termen mediu și lung, atât la nivelul întregului sistem sanitar, cât și la nivel individual, din perspectiva profesională și personală, a medicilor și a pacienților.
În cadrul sesiunilor plenare se va discuta despre:
• Schimbările aduse de criza COVID-19 la nivelul sistemului sanitar;
• Transformarea sistemul medical după era COVID, din perspectiva antropologică;
• Stresul în era COVID si amploarea burnout-ului;
• Provocarile și limitările cercetării științifice în România;
• Medicina bazată pe dovezi în criza COVID.
Totodată, programul cuprinde și ateliere multidisciplinare în cadrul cărora vor fi abordate provocările aduse de criza sanitară în diferite specialități medicale, de la obstetrică la oncologie, imagistică, cardiologie și chirurgie, dar și abordarea pluridisciplinară a pacientului acut COVID, precum și urmărirea și recuperarea pacientului după infecția COVID-19.
Peste 60 de personalități de renume internațional, medici și antropologi, cu vastă experiență în contextul pandemic vor contribui la un nivel științific extrem de ridicat al evenimentului. Printre invitații de onoare se regăsesc: Ass. Prof. Dr. Syra Madad (USA), epidemiolog, expert în sănătate publică; Dr. Tamara Giles-Vernick (Franța), antropolog medical; Dr. Lilla Hárdi (Ungaria), medic psihiatru; Dr. Adrian Gheorghe (UK), Senior Health Economist; Dr. Valentin-Veron Toma, cercetător la Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer”; Dr. Florin Puflea (IT), medic specialist anestezie și terapie intensivă; Dr. Maxim Untesco (IT), medic patolog; Dr. Vincenzo Di Nicola (Canada), psihiatru și terapeut relațional pentru copii și adolescenți, Universitatea din Montreal; Dr. Dora Vargha (UK), istoric la Universitatea din Exeter; Dr. Tudor Toma (UK), medic pneumolog; Dr. Stuart Blume (NL), profesor emerit în știință și tehnologie la Universitatea din Amsterdam.
Participarea medicilor la Conferinta Anuală MedLife este gratuită. Înscrierea se realizează online, prin completarea formularului de pe platforma evenimentului – https://conferintamedlife.ro/.
***
Conferința Anuală MedLife, ajunsă la cea de-a șasea ediție, reunește anual zeci de speakeri de calibru internațional și mii de medici din diferite specialități. Evenimentul urmează două direcții principale: cea științifică – prin abordarea multidisciplinară și transmiterea know-how-ului și cea practică – prin ateliere dedicate fiecărei specialități medicale.
Ediția de anul acesta, organizată sub egida Societății de Medicină Aeronautică, se desfășoară exclusiv online, în perioada 16-20 noiembrie și este creditată cu 23 puncte EMC de către Colegiul Medicilor din România. Mai multe detalii despre program și înscrieri sunt disponibile pe pagina https://conferintamedlife.ro/.