Sari direct la conținut

Conferintele Ateneului Roman: George Banu in dialog cu Ion Caramitru

HotNews.ro

Conferinţa „George Banu în dialog cu Ion Caramitru“ va fi organizată sâmbătă, 28 octombrie, de ora 18.00, pe scena Ateneului Român, în cadrul Conferințelor Ateneului Român, sub egida Festivalului Național de Teatru.

Dialogul public organizat pe scena Ateneului Român va reuni două personalităţi de prima mărime ale lumii artistice contemporane, doi oameni care trăiesc de mai bine de 50 de ani cu, din şi prin teatru, aducându-şi – fiecare în felul său – contribuţii esenţiale la dezvoltarea artei scenice. Este vorba de eminentul om de cultură George Banu – profesor, teoretician și reputat critic al teatrului european şi de inegalabilul Ion Caramitru – actor, regizor, director al Teatrului Naţional Bucureşti.

Drumurile lor în teatru încep din acelaşi punct: 1964, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, clasa profesor Beate Fredanov. Acesta va fi şi momentul de pornire al istoriilor despre teatrul contemporan ce vor putea fi auzite în Conferinţa George Banu în dialog cu Ion Caramitru, organizată sâmbătă 28 octombrie, ora 18.00 pe scena Ateneului Român.

„Va fi o întâlnire – ca un arc peste timp. Vom reface drumul parcurs împreună, dar şi separat, după absolvirea Institutului de artă Teatrală şi Cinematografică, unde am fost colegi. Va fi o trecere în revistă a destinelor noastre teatrale, a descoperirilor, împlinirilor, sau întâmplărilor prin care am trecut, ca artişti şi ca oameni liberi”, apreciază Ion Caramitru.

„Un moment, teatrului i s-a prezis dispariţia – prezicere azi infirmată – dar am înţeles atunci că, dacă el, ca artă, ar putea să-și piardă impactul, să fie marginalizat, teatralitatea în schimb e cosubstanţială omului, ea îl definește. Shakespeare, continuându-i pe greci și romani, a spus-o constant : „lumea e o scenă” și noi, actorii săi neobosiţi. Pe Scena lumii am încercat să identific fie artiști de geniu, fie politicieni contaminaţi de teatru. Azi, împreună cu Ion Caramitru, Hamlet-ul exemplar al generaţiei mele, vorbim despre relaţia când ascunsă, când flagrantă între jocul scenic și jocul politic. Ele deseori se confundă și o atestă ironic celebrul dialog al lui Ronald Regan: „Cum poate deveni un actor președintele Americii?”, fu el intrebat. „Cum poate deveni cineva președinte fără a fi actor?”, răspunse Regan ca un veritabil personaj shakespearian. Teatralitatea dincolo de platou poate fi detestată sau admirată, dar ea va fi mereu prezentă pe Scena lumii unde lui Obama i se reproșează că seamănă cu prinţul danez, iar Trump pare a fi descendentul direct al lui Ubu rege. Teatrul ne ajută să citim lumea și oamenii. Scena lumii e o carte a vieţii!“, declară George Banu.

„Conferinţele Ateneului Român consacră un loc recunoscut de Europa academică, un spaţiu de dezbateri de mare rafinament intelectual ale unor teme majore ştiinţifice, artistice, politice, literare, cu invitați conferenţiari de mare calibru.Invitatul principal este întotdeauna o personalitate stabilită în străinătate, iar partenerul român este un nume consacrat de intelectual. Până acum, la Ateneul Român, am organizat 27 conferinţe-dialog. Am fost onorați de prezența unor invitați străini laureaţi ai Premiului Nobel în Literatură, Medicină, Economie. De asemenea, am inaugurat şi Conferinţele de Crăciun/ Christmas Lectures, după modelul britanic de la Royal Institution, patronate de M.S. Regina Regatului Unit. România a devenit astfel prima ţară din afara Marii Britanii, care organizează asemenea manifestări de înaltă ținută. La noi acest eveniment se află sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României“, subliniază Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu“.

Dialogul de la Ateneul Român va fi urmat de o ședință de autografe susținută de George Banu, prilejuită de apariția volumului „Scena lumii“, publicat de curând în colecţia „Ego-grafii” a Editurii Polirom, ediţie cartonată.

George Banu (n. 22 iunie 1943) este eseist şi profesor universitar de studii teatrale. Stabilit la Paris din 1973. Ales de trei ori preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, este în prezent preşedinte de onoare al acesteia. Este, de asemenea, preşedintele Premiului Europa pentru teatru. A primit de trei ori premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa. A fost de două ori laureat al UNITER, iar în 2007 a primit Premiul Prometheus pentru întreaga activitate. În 2014 a primit Marele Premiu al Academiei Franceze. Coordonează colecţia „Le Temps du théâtre” la Editura Actes Sud. A primit titlul de doctor honoris causa al mai multor universităţi româneşti şi europene. Responsabil (alături de Mihaela Tonitza Iordache) al reputatei antologii Arta Teatrului şi coordonator al volumelor colective Teatrul de artă, o tradiţie modernă, Repetiţiile şi teatrul reînnoit, De la vorbă la cîntec. În 2013 i-a fost consacrat volumul de studii şi eseuri Călătoriile sau orizontul teatrului. Cărţile sale au fost traduse în numeroase limbi.

De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut: „Peter Brook. Spre teatrul formelor simple“ (2005), „Scena supravegheată. De la Shakespeare la Genet“ (2007), „Iubire şi neiubire de teatru“ (2013) şi „Monologurile neîmplinirii“ (2014).

Ion Caramitru (n. 9 martie 1942) a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, clasa prof. Beate Fredanov, în 1964, când a şi debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în „Eminescu“ de Mircea Ştefănescu. A fost actor şi regizor al Teatrului „L. S. Bulandra”, al cărui directorat l-a şi deţinut în perioada 1990-1993. Repertoriul său actoricesc cuprinde roluri principale în piese de teatru importante semnate de autori precum William Shakespeare, A.P. Cehov, Luigi Pirandello, Georg Büchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset etc. A colaborat cu mari regizori ai scenei românești, Sică Alexandrescu, Moni Ghelerter, Liviu Ciulei, Vlad Mugur, Radu Penciulescu, Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu. A rămas în istoria teatrului universal drept unul dintre cei mai buni interpreţi ai rolului Hamlet, în spectacolul omonim pus în scenă de Alexandru Tocilescu în 1985 la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“. Ion Caramitru este și un foarte apreciat actor de film. A jucat în „Pădurea spânzuraților“, film premiat la Cannes, în 1965, pentru regie (Liviu Ciulei), „Iarba verde de acasă“ în regia lui Stere Gulea, „Ecaterina Teodoroiu“, regia Dinu Cocea. De asemenea, el este cunoscut publicului și pentru rolul Socrate din celebra serie „Liceenii“. A fost ministrul Culturii între anii 1996-2000. Este preşedinte al UNITER din 1990, iar în prezent, din 2005 este directorul Teatrului Naţional din Bucureşti.

Accesul la Conferinţa George Banu în dialog cu Ion Caramitru se va face pe bază de bilete, care pot fi procurate la Casa de bilete a Ateneului Român.

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro