Asociația Eco Civica și Asociația Salvați Bucureștiul, înființată de președintele Nicușor Dan, au pierdut în instanță un proces cu un dezvoltator imobiliar, care construise trei blocuri de 11 etaje în buza Parcului Natural Văcărești. Iar după această victorie a dezvoltatorului, a mai venit un alt proces.
Dezvoltatorul Da Vinci Edifice SRL a invocat că, din cauza litigiilor apărute în primul proces, a avut pierderi economice și a cerut despăgubiri de 1 milion de euro, acuzând ONG-urile de rea-credință.
De aproape patru ani, acest al doilea proces încă se judecă. ONG-urile au câștigat deja mai multe runde, însă dezvoltatorul mai are o șansă.
Ce spune dezvoltatorul imobiliar despre blocurile de lângă Delta Văcărești.
Povestea începe în 2011, când Primăria Capitalei și Consiliul General aprobă un Plan Urbanistic Zonal care permite construirea unor blocuri cu 12 etaje, pe strada Povestei nr. 6, 8, 10, 10A, 12A, pe un teren de circa 6.600 mp.
Este vorba despre o parcelă aflată între Calea Văcărești și ceea ce între timp a devenit Parcul Natural Văcărești, care la vremea respectivă nici nu avea drum de acces.
Primele aprobări, înainte de înființarea Parcului Natural Văcărești
Adică, în 2011, Parcul Natural Văcărești nu avea statutul de arie naturală protejată.
Demersul de a transforma zona într-un parc natural a început în 2012, când Helmut Ignat a publicat în National Geografic un articol despre „Delta dintre blocuri” și a prezentat imagini impresionante cu acest loc.
Delta Văcărești
În 2013, Academia Română a dat avizul care certifica importanța și unicitatea acestui loc. Fosta cuvă a lacului Văcărești a fost declarată parc natural și arie naturală protejată abia în mai 2016.
În acest timp, în noiembrie 2015, Primăria Sectorului 4 și Consiliul Local Sector 4 au aprobat pe terenul din strada Povestei un Plan Urbanistic de Detaliu pentru „imobile locuințe colective S+D+P+10Eduplex”.
Planul era o detaliere a planului urbanistic zonal aprobat în 2011, așa cum cere legea.
„Eco Civica, sesizată de oamenii din zonă”
Iar, în septembrie 2016, după ce Parcul Natural Văcărești a devenit arie protejată, Primăria Sectorului 4 a dat autorizația de construire pentru ridicarea celor trei blocuri firmei SC DA VINCI EDIFICE SRL.
Apoi nu s-a mai întâmplat nimic. Timp de trei ani.
Primul proces
„În 2019, Eco Civica a fost sesizată de oamenii din zonă, că se construiesc niște blocuri acolo, lângă Delta Văcărești. Eu m-am deplasat personal, am verificat. Până la urmă am văzut și un panou informativ. Am prezentat situația și celor de la Salvați București și am decis împreună să vedem despre ce-i vorba. Am cerut lămuriri de la Primăria București, care a refuzat să ni le dea. Până la urmă, pe diverse surse, am aflat că se fac aceste blocuri cu 11 etaje și am acționat în instanță”, a povestit pentru HotNews Dan Trifu, președintele Asociației Eco Civica.
ONG-ul încearcă de 20 de ani să împiedice în instanță construirea de blocuri în parcuri și pe spațiile verzi.
Dan Trifu Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Motivele invocate de ONG-uri în cererea de chemare în judecată
În mai 2019, Asociațiile Ecocivica și Salvați Bucureștiul au chemat în judecată Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4, pe proprietarul terenului, Mărioara Micșunescu, și dezvoltatorul Imobiliar – DA VINCI EDIFICE S.R.L.
Au cerut suspendarea Planului Urbanistic Zonal prin care a fost aprobat proiectul imobiliar și autorizația de construire.
Unul dintre motivele de nelegalitate invocate de ONG-uri a fost că PUZ-ul aprobat pentru proiectul imobiliar a stabilit un coeficient de ocupare al terenului de 4,5, deși acesta ar fi trebuit să fie mai mic de 4.
„Coeficienţi de utilizare a terenului (CUT) cu valoare mai mare de 4 se stabilesc numai prin Planul urbanistic general şi regulamentul local aferent”, scrie în cererea de chemare în judecată. Adică, nu putea să fie stabilit printr-un PUZ, ci trebuia un PUD.
Un alt motiv invocat a fost că autorizația de construire încalcă dreptul de proprietate al vecinilor, deoarece clădirile nu ar fi fost retrase suficient de la marginea parcelei, iar vecinii, ca să poată construi, trebuie să se retragă ei mai mult.
În plus, susțin ONG-urile, „autorizația de construire ar fi fost emisă în afara perioadei de valabilitate a documentației de urbanism. PUZ Povestei-Belciugatele a avut o perioadă de valabilitate de 5 ani, prin urmare a încetat să producă efecte juridice in 27.01.2016. Perioada de valabilitate a PUD nu poate depăși perioada de valabilitate a PUZ, prin urmare nici acesta nu mai producea efecte la momentul emiterii autorizatiei”.
„Zborul păsărilor din Delta Văcărești, posibil perturbat de blocurile de 36 de m”
Iar ultimul motiv invocat în cererea de chemare în judecată a fost că „autorizația de construire încalcă OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, întrucât în imediata vecinătate a amplasamentului se află Parcul Natural Văcărești.
Blocurile de lângă Delta Văcărești Foto: HotNews
În lipsa suspendării efectelor autorizației de construire emise pentru amplasamentul din str. Povestei nr. 10, „Parcul Natural Văcărești, unul din puținele parcuri urbane din lume, este amenințat cu afectarea valorii sale ecologice, întrucât culoarele de zbor pentru zeci de specii de păsări care habitează în zonă pot fi perturbate iremediabil de construirea unor imobile de aproximativ 36 m înălțime”, au motivat ONG-urile.
Cererile au fost respinse. Dezvoltatorul a câștigat
Cererea ONG-urilor de suspendare a planurilor urbanistice și a autorizației a fost respinsă în iulie 2019, iar în octombrie 2019 a rămas definitivă.
Și procesele de anulare a planurilor urbanistice și a autorizației de construire pentru proiectul imobiliar au fost pierdute.
Dezvoltatorul merge și el în instanță
În noiembrie 2022, investitorul – DA VINCI EDIFICE SRL – cheamă în judecată Asociațiile Eco Civica și Salvați Bucureștiul, dar și pe președinții celor două ONG-uri, Dan Trifu și Nicușor Dan pentru „acțiune în răspundere delictuală”.
Actualul președinte al României a demisionat din Asociația Salvați București, în 2020. Era însă președinte al ONG-ului când a fost intentat primul proces.
Cere 1 milion de euro despăgubiri atât celor două ONG-uri cât și președinților acestora.
Dezvoltatorul susține că procesele de suspendare și anulare a planurilor urbanistice „au avut ca finalitate blocarea proiectului pe o perioadă de timp, întârziere în realizarea proiectului imobiliar și, în cele din urmă, valorificarea în condiții prejudiciabile și cu mare întârziere a unităților imobiliare din ansamblul respectiv”, scrie în hotărârea instanței.
Acesta a mai acuzat de rea-credință președinții celor două ONG-uri, că au atacat în instanță proiectul imobiliar. Investitorul a susținut că din cauza litigiilor prețul apartamentelor ar fi fost diminuat cu 15-20%, chiar 30%.
Blocurile, văzute de pe Calea Văcărești
Tribunalul respinge cererea. Dezvoltatorul face recurs
„Procesul a început în 2022, Tribunalul a respins cererea reclamantului în referitoare la plata sumei de 1 milion de euro. După care, dosarul a ajuns la Curtea de apel. Curtea de Apel a spus că ar trebui rejudecat pentru că n-au fost interogate persoanele fizice.
Noi am făcut recurs la această decizie, la Înalta Curte. Înalta Curte a judecat și a spus Curții de Apel că nu trebuie să mai trimită la rejudecare, la Tribunalul București, și dacă vrea, să interogheze ea persoanele fizice, președinții celor două organizații”, a explicat pentru HotNews, Dan Trifu, președintele Eco Civica.
La ultimul proces, de la Curtea de Apel, ONG-iștii au avut câștig de cauză, însă decizia poate fi atacată cu recurs.
„La termenul acesta recent, Curtea de Apel a interogat persoanele fizice, iar decizia a fost că respinge cererea reclamantului în sensul că nu trebuie să plătim un milion de euro. Acum se așteaptă redactarea sentinței și după aceea, investitorul poate să facă recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție”, a explicat Dan Trifu.
Cheltuieli de judecată de 10.000 de euro
ONG-istul spune că, separat, în alte dosare, investitorul cere și cheltuieli de judecată de 10.000 de euro.
„Procesele sunt încă pe rol. Ajunsesem la 50.000 de lei să plătim. Am făcut, din nou, solicitare de a reduce aceste cheltuieli, pentru că vorbim de 10.000 de euro, ceea ce ar fi enorm pentru noi. Și așteptăm o decizie finală în acest sens”, a explicat Dan Trifu.
„Fac asta ca să ne descurajeze să mai atacăm în instanță”
ONG-istul cataloghează aceste procese drept „acte de intimidare”
„Fac asta ca să ne descurajeze să mai atacăm în instanță. Asta este scopul suprem și l-am văzut în procesele cu PUZ-urile de Sector. Toți acești mari investitori și-au dat mâna și vin acum cu cheltuieli de judecată enorme. Plătesc case de avocatură și justifică cheltuieli enorme. De asemenea, indiferent că pierd sau câștigă, ne dau în judecată pe răspundere delictuală”, a explicat Dan Trifu.
Dan Trifu mai spune spune că nu se va lăsa intimidat.
„Le spun exact ce le-a spus și domnul președinte în interogatoriu, că nu o să ne lăsăm intimidați și este mândru că mai sunt niște ONG-uri care rezistă în ziua de astăzi împotriva acestei mafii imobiliare. Asta le spunem și noi. Cât putem, vom rezista, nu vom ceda și vom încerca să sprijinim cât mai mult interesele cetățenilor”, a declarat Dan Trifu.
Am solicitat și președintelui Nicușor Dan un punct de vedere pe acest subiect, printr-un mesaj scris, însă nu am primit răspuns.
„Blocurile nu sunt în Parcul natural Văcărești”
Am contactat și unul dintre acționarii în firma care a dezvoltat proiectul imobiliar – Da Vinci Edifice SRL – Răzvan Munteanu. Acesta a declarat că nu dorește să comenteze.
„Îmi pare rău, dar nu am un punct de vedere. I-am lăsat pe avocații noștri să ne reprezinte în această situație. În primul rând, acel proiect nu este în Parcul Văcărești. Este mai departe de limita de siguranță. Adică nici măcar în parc, nici măcar în limita de siguranță. Este mai departe de acesta. Și aici mă opresc cu orice comentariu”, a declarat Răzvan Munteanu.
Întrebat dacă va face recurs la ultima decizie a instanței, acesta spune că avocații vor fi cei care vor decide.
„Nu sunt eu în măsură să iau această decizie și iar nu pot să vă răspund la această întrebare”, a declarat investitorul.
Cele trei blocuri au fost finalizate și apartamentele au fost vândute.