Conflictul de munca de la Dacia a fost dezamorsat. Salariile au fost majorate cu 20%
Reprezentantii sindicatului Automobile Dacia si cei ai conducerii societatii au ajuns luni la un acord prin care angajatilor le sunt rezolvate revendicarile salariale. Lucratorii au obtinut astfel o majorare salariala de 20,19%. Cresterea salariala va fi acordata in doua transe, prima de la 1 ianuarie – in valoare de 150 de lei, iar cealalta, de 20 de lei, de la 1 iulie.
In plus, toti salariatii vor primi o indemnizatie de participare la profit, in functie de salariul de baza si de nivelul de responsabilitate. Astfel, cei cuprinsi in nivelul de responsabilitate 1 – 5 vor primi 30 lei pe luna, iar cei din palierul de responsabilitate 6 – 10 si salariu de baza lunar de pana la 1.065 lei vor primi 35 de lei lunar in plus.
Ca urmare a protocolului incheiat, sindicalistii de la Automobile Dacia au renuntat la protestul programat pentru luni.
Liderii sindicali decisesera, saptamana trecuta, organizarea unei greve de avertisment, in data de 26 februarie, cu intreruperea activitatii intre orele 14:00 si 16:00.