Sari direct la conținut

VIDEO Elena Lasconi, la Congresul USR: „România nu este o țară săracă, este o țară sărăcită”

HotNews.ro
Elena Lasconi, Foto: Agerpres
Elena Lasconi, Foto: Agerpres

Congresul USR se reunește sâmbătă pentru a desemna candidatul partidului la alegerile prezidențiale din această toamnă. Concomintent, vor fi desemnați și membrii principalului for de conducere, Biroul Național, care va conduce partidul alături de noul președinte al USR, Elena Lasconi.

Congresul USR a început cu discursul noului președinte al partidului Elena Lasconi. Ea a afirmat că România se confruntă, din 9 iunie, cu situația în care PSD devine partid-stat și riscă să fie singura voce prezentă în spațiul public.

„Sunt și eu o voce și refuz să-i lasă pe alții să-mi spună cine e România și ce-și doresc românii. Nu accept oferta celor trei trandafiri care ascund spinii incompetenței, minciunii, hoției și corupției”, le-a spus Lasconi delegaților.

În perspectiva alegerilor parlamentare și prezidențiale, Lasconi a apreciat că acest an va fi cel mai dificil pentru USR de la înființarea sa.

„Vin către voi nu să conduc un partid, ci să creăm o mișcare, să deschidem cușca în care am fost ținuți atâta vreme. Sunt aici să vă zic: gata, fraților, haideți la luptă! Va fi cel mai greu an de când există USR-ul, dar vom câștiga! România este casa noastră, când un hoț îți intră în casă, nu pleci tu din casă. Îl scoți tu pe el afară!”, a spus președinta USR.

Ulterior, Lasconi l-a invitat pe scenă pe Nicușor Dan căruia a ținut să-i aducă mulțumiri. „Fără Nicușor Dan noi astăzi nu am fi fost aici. E o onoare că-i azi este alături de noi”, a spus Lasconi.

După discursul lui Nicușor Dan, au început lucrările propriu-zise ale Congresului, la care presa nu are acces.

  • Din acest moment începe reconstrucția USR și a României. Mă uit la sala asta plină și văd prieteni, sute de prieteni. Simt speranța că anul acesta, împreună, vom putea salva democrația din România
  • După 9 iunie țara este roșie, avem un singur partid-stat, PSD. Suntem pe cale să auzim o singură voce, aceea care a gonit de acasă 5 milioane de români.
  • Sunt aceeași Elena, aceeași femeie din popor și sunt și eu o voce și refuz să-i lasă pe alții să-mi spună cine e România și ce-și doresc românii.
  • Nu accept oferta celor trei trandafiri care ascund spinii incompetenței, minciunii, hoției și corupției. Nu vă puteți imagina cât rău au făcut politicienii incompetenți pentru Câmpulung în trei decenii. Am muncit mult și am reușit să le redau speranța. Pe 9 iunie am primit confirmarea că orașul a devenit casa pe care mi-o doream.
  • Peste tot, casa noastră este România. Sunt unul dintre cei 19 milioane de români care au norocul să fie azi acasă, dar aproape 5 milioane de români nu sunt la fel de norocoși, fiind forțați să plece în străinătate pentru un trai mai bun. Au fost goniți de acasă, nu au plecat din lipsă de patriotism. De ce un român cu aceeași meserie are succes și recunoaștere în străinătate și nu aici, acasă. În ultimii 34 de ani, clasa politică a funcționat după regula „cine împarte, parte-și face”. Cele mai mari pensii speciale din Europa sunt aici. Avem cele mai nesimțite salarii din sectorul bugetar, cel mai mare este de 36.000 de euro. Pentru ei și-au dat mereu cu nemiluita.
  • Cât timp vom mai tolera o clasă politică ce ne ține pe locul I la sărăcie în muncă? România nu este o țară săracă, este o țară sărăcită.
  • Cât timp vom mai tolera să dăm putere de decizie politicienilor care nu au știut să dea decât pentru ei? Vin către voi nu să conduc un partid, ci să creăm o mișcare, să deschidem cușca în care am fost ținuți atâta vreme. Sunt aici să vă zic: gata, fraților, haideți la luptă!
  • Va fi cel mai greu an de când există USR-ul, dar vom câștiga! România este casa noastră, când un hoț îți intră în casă, nu pleci tu din casă. Îl scoți tu pe el afară!
  • Aș vrea să-i mulțumesc lui Nicușor Dan. Eu sunt prima președintă femeie a USR, dar fără Nicușor Dan noi astăzi nu am fi fost aici. E o onoare că-i azi este alături de noi. A făcut un super-efort că aseară a fost la o super petrecere, a celebrat 30 de ani de la terminarea liceului.

Declarațiile lui Nicușor Dan:

  • Vreau să vă mulțumesc pentru toți anii în care am colaborat și să vă asigur că rămân partenerul USR în misiunea pe care și-a stabilit-o. E o luptă lungă și nu au trecut decât 8 ani. Este o singură luptă care contează: este aceea de a face din România un stat cu instituții care să decidă pentru români.
  • Există un singur cuvânt care definește opoziția la schimbare și cuvântul acela este PSD. Asta este lupta și durează, poate sunt mai pesimist decât Elena. Dar asta este responsabilitatea asumată de noi atunci când am intrat în politică, anume să facem din România un stat al cetățenilor și să le dăm celor 5 milioane de români plecați că vor fi respectați dacă se vor întoarce.
  • Cu toate multele erori făcute, dreapta este soluția pentru România. Cred că este nevoie de o reconstrucție a dreptei, dar este nevoie de ființe care stau pe picioarele lor și de aceea este foarte important momentul pe care îl trăiți azi.

Elena Lasconi a declarat deschise lucrările propriu-zise ale Congresului USR.


După ce a câștigat alegerile interne pentru președinția partidului, cu un scor de 68,14%, primarul din Câmpulung Elena Lasconi s-a înscris și în cursa pentru desemnarea candidatului USR la alegerile prezidențiale. Ea îi are ca adversari pe Dumitru Stanca și Octavian Berceanu.

Elena Lasconi, președinta USR, are 52 de ani, este de profesie economist cu o carieră de 25 de ani în televiziune. Din 2020, este primarul USR al municipiului Câmpulung Muscel, funcție în care a fost realeasă în 2024. În 2023 a fost desemnată pe lista pentru europarlamentare, dar a fost retrasă de pe listă în urma unui scandal intern izbucnit după ce a afirmat că a votat cu „Da” la referendumul pentru familia tradițională din 2018.

Al doilea candidat este Dumitru Stanca (USR Olt), în vârstă de 59 de ani și cadru militar în rezervă. „În activitatea sa din cadrul Armatei, a participat la reuniunile grupurilor de lucru NATO pe domeniul sprijinului logistic și s-a ocupat de organizarea de conferințe internaționale pe aceeași temă. A fost expert în grupurile de lucru pentru implementarea Acordului de acces al forțelor armate ale SUA în România”, se spune în prezentarea oficială de pe site-ul USR.

Octavian-Alexandru Berceanu (48 de ani) este de profesie inginer, iar în timpul guvernării PNL-USR a fost comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, calitate în care a căpătat și o notorietate ca urmare a acțiunilor de combatere a poluării în București și în jurul Capitalei. Actualmente, este consultant pentru Banca Europeană de Investiții.

În ce privește Biroul Național, pentru cele 24 de posturi s-au înscris peste 200 de candidați, împărțiți în opt echipe, plus câțiva candidați independenți, printre aceștia din urmă fiind și Octavian Berceanu.

În general, figurile proeminente din partid s-au înscris pe trei liste. Prima dintre ele, Echipa Reconstrucție este deschisă de primarul Bacăului, Lucian Stanciu-Viziteu, alături de el fiind, printre alții, Radu Mihaiu, Cristina Prună, Claudiu Năsui ș.a.

Lista USR Echilibru este deschisă de primarul Timișoarei Dominic Fritz alături de care s-au raliat Vlad Voiculescu, Clotilde Armand, Allen Coliban ș.a. Pe primele locuri ale listei USR Unit se află deputații Silviu Dehelean, Stelian Ion, Radu Miruță și Ionuț Moșteanu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro