Sari direct la conținut

Conservatorii au votat ruperea protocolului cu PSD si Alianta cu PNL

HotNews.ro

Consiliul National al Partidului Conservator a votat, luni, in unanimitate, ruperea protocolului cu Partidul Social Democrat si Alianta cu Partidul National Liberal, anunta Agerpres.

Partidul Conservator (PC) va rupe „pe cale amiabila” alianta cu Partidul Social Democrat (PSD), a declarat, luni, dupa sedinta Consiliului National al PC, presedintele formatiunii, Daniel Constantin.

El a adaugat ca, in cursul zilei de luni, va fi depus la tribunal actul prin care se rupe alianta cu social-democratii.

„Azi (luni – n.r.) vom depune la tribunal. Eu am si trimis o adresa catre Victor Ponta. Vom depune la tribunal un act prin care vom intrerupe relatia cu PSD pe cale amiabila, in conformitate cu prevederile protocolului vechi, si, in acelasi timp, vom depune protocolul semnat cu PNL”, a spus Daniel Constantin.

Constantin, a declarat, luni, in cadrul Consiliului National al formatiunii, ca va sustine o alianta cu PNL cat timp va fi la conducerea partidului si a adaugat ca daca partidul sau membrii CN vor decide altfel, va fi primul care isi va depune mandatul.

‘Ma intreba cineva – ce garantii am ca vom ramane alaturi de PNL – am raspuns si spun si acum ca voi da garantia mandatului meu in functia de presedinte al partidului. Atata timp cat voi fi presedinte al PC voi sustine o alianta cu PNL pentru ca acolo cred ca ne este locul. M-am manifestat personal si s-a manifestat si partidul in 2010 ca un partid de centru-dreapta. Daca partidul si dvs. (membrii CN – n.r.) veti decide altfel, eu voi fi primul care-mi voi depune mandatul in fata dvs’, a spus Constantin.

El a adaugat ca, din punctul sau de vedere, pentru prima data in Romania post-decembrista aliantele se fac in functie de doctrina partidelor.

Constantin a mai spus ca prevederile protocolului de colaborare ca si preambulul, care se constituie ca o declaratie politica, au fost discutate in maxim doua ore cu liderul liberal Crin Antonescu.

‘Ne-am intalnit de doua ori cu cei de la PNL. Faptul ca avem idei comune, principii si valori comune ne-au facut sa ajungem la asa-zisa intelegere intr-un timp extrem de scurt’, a afirmat Constantin.

Liderul conservator a mai spus ca Alianta de Centru Dreapta este una pe permen lung, ‘solida’, cu obiective pe termen scurt (2011 -2012), dar si pe termen mediu si lung (2013-2016).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro