Sari direct la conținut

Consilierul de securitate al agenției Reuters, ucis într-un atac rusesc asupra Ucrainei. Doi jurnaliști, răniți

HotNews.ro
Consilierul de securitate al agenției Reuters, ucis într-un atac rusesc asupra Ucrainei. Doi jurnaliști, răniți
Hotel din Kramatorsk, distrus de un atac rusesc Foto: Genya SAVILOV / AFP / Profimedia

Ryan Evans, care lucra pentru Reuters în calitate de consilier de siguranță, a fost ucis după ce o rachetă a lovit sâmbătă Hotelul Sapphire din orașul ucrainean Kramatorsk, unde era cazat ca parte a unei echipe de șase persoane, a anunțat Reuters într-o declarație de presă.

Doi dintre jurnaliștii agenției au fost răniți în urma atacului și sunt în prezent în spital. Unul dintre ei a fost grav rănit, a precizat agenția.

„Căutăm urgent mai multe informații despre atac, inclusiv prin colaborarea cu autoritățile din Kramatorsk, și ne sprijinim colegii și familiile acestora”, a transmis Reuters.

Evans, un fost soldat britanic, lucra pentru Reuters din 2022 și îi sfătuia pe jurnaliștii agenției cu privire la siguranța în întreaga lume, inclusiv în Ucraina, Israel și la Jocurile Olimpice de la Paris. El avea 38 de ani.

„Trimitem cele mai profunde condoleanțe și gânduri familiei și celor dragi lui Ryan. Ryan a ajutat atât de mulți dintre jurnaliștii noștri să acopere evenimente din întreaga lume; ne va lipsi teribil”, a transmis Reuters.

Ceilalți trei membri ai echipei Reuters care se aflau în hotel în momentul atacului au fost găsiți și sunt în siguranță, a declarat agenția.

Președintele Volodimir Zelenski a spus că hotelul a fost lovit de o rachetă rusească Iskander, o rachetă balistică care poate lovi la distanțe de până la 500 km.

„Un hotel obișnuit din oraș a fost distrus de Iskander-ul rusesc”, a declarat el în discursul său ținut duminică seară, adăugând că lovitura a fost „absolut intenționată și gândită”.

Ministerul rus al Apărării nu a răspuns la o cerere de comentarii.

Reuters precizează că nu a fost în măsură să verifice în mod independent dacă racheta care a lovit hotelul a fost lansată de Rusia sau dacă a fost o lovitură deliberată asupra clădirii respective.

Parchetul regional al provinciei Donețk a declarat anterior într-o postare pe Telegram că trupul unui cetățean britanic a fost găsit în dărâmăturile unei clădiri de hotel din Kramatorsk.

Hotelul a fost „distrus” sâmbătă la ora locală 22:35 „probabil cu o rachetă Iskander-M”, a transmis procurorul. Parchetul a deschis o anchetă preliminară cu privire la această lovitură, a precizat acesta.

INTERVIURILE HotNews.ro