Sari direct la conținut

Consiliul de Etică din Ministerul Educației spune că nu s-a pronunțat asupra posibilelor abateri disciplinare ale lui Tudorel Toader, doar a aplicat cadrul legal

HotNews.ro
Consiliul de Etică din Ministerul Educației spune că nu s-a pronunțat asupra posibilelor abateri disciplinare ale lui Tudorel Toader, doar a aplicat cadrul legal

Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU), organism consultativ al Ministerului Educației, explică într-un comunicat de presă că nu s-a pronunțat asupra problemelor prezentate în sesizarea ce vizează posibile abateri disciplinare ale lui Tudorel Toader, ci doar a cerut aplicarea cadrului legal, adică pronunțarea în acest caz a Comisiei de etică universitară a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, a fost acuzat de cei de la Reset Iași că a acordat două interviuri din biroul de rector al Universității, deși se auto-suspendase din funcția de rector. Comisia de etică a Universității a decis însă, prin vot, să nu se pronunțe asupra acestei sesizări.

„Hotărârea CEMU vizează strict aplicarea cadrului legal național, adoptat și la nivelul instituției de învățământ superior, de către comisia de etică universitară, și este un act procedural, prin care se solicită punctul de vedere al comisiei de etică, potrivit art. 19 din OMEN 4783/2017. Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU) este un organism consultativ al Ministerului Educației, ale cărui atribuții sunt prevăzute în art. 218 alin. (2) din Legea educației nr. 1/2011”, precizează CEMU într-un comunicat de presă.

Precizările CEMU:

  • CEMU a fost sesizat de către doamna Daniela Mitrofan, în calitate de președinte al Asociației Platforma Reset, petiția fiind înregistrată cu nr. CEMU – 193/17.12.2020.
  • Sesizarea a vizat potențiale „abateri disciplinare” ale domnului prof. univ. dr. Tudorel Toader, în calitate de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
  • Doamna Daniela Mitrofan sesizase anterior, la 03.02.2020, Comisia de etică universitară a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu privire la aceeași problemă. Membrii acestei comisii au supus la vot existența unei situații de conflict de interese care ar fi „grevat abilitatea membrilor comisiei de a soluționa petiția” și – cu majoritate de voturi – au decis să nu se pronunțe asupra ei.
  • Având în vedere principiul respectării responsabilității publice de către o instituție de învățământ superior, CEMU a hotărât, prin Hotărârea nr. 10/15.04.2021, ca, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia, Comisia de etică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași să se pronunțe asupra aspectelor menționate în sesizarea înaintată de doamna Daniela Mitrofan.”

Hotărârea CEMU poate fi consultată aici

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro