Sari direct la conținut

Consiliul de securitate al ONU se reuneste in prima sedinta de dezbatere a cererii de aderare a statului palestinian

HotNews.ro

Consiliul de Securitate al ONU se intruneste luni pentru a incepe dezbaterea cererii de aderare a statului palestinian la ONU, un proces care va dura saptamani de negocieri, Israelul si Statele Unite opunandu-se categoric acestei initiative, afirmand ca un stat palestinian nu poate rezulta decat in urma unui acord de pace, transmite AFP.

Votul din Consiliul de Securitate nu va avea loc mai devreme de cateva saptamani. Statele Unite ale Americii, un membru permanent, a avertizat cu un posibil veto, daca va fi necesar. Cu toate acestea, SUA spera sa evite acest demers, deoarece o astfel de miscare ar afecta imaginea deja deteriorata pe care Statele Unite o au in Orientul Mijlociu.

Presedintele Autoritatii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a remis vineri, secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, cererea de aderare a statului Palestinian la Natiunile Unite.Abbas a prezentat aceasta cerere intr-un plic purtand emblema palestiniana, cu putin timp inainte de discursul pe care urma sa-l rosteasca in fata Adunarii Generale.

In discursul sustinut in fata Adunarii Generale, Mahmoud Abbas s-a declarat „gata sa revina imediat la negocieri” pe baza frontierelor din 1967 si a inghetarii colonizarii israeliene.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro