Sari direct la conținut

Consiliul Naţional al Elevilor cere descentralizarea deciziei privind redeschiderea şcolilor, în localităţile unde rata de infectare este sub 3 la mie

HotNews.ro
Consiliul Naţional al Elevilor cere descentralizarea deciziei privind redeschiderea şcolilor, în localităţile unde rata de infectare este sub 3 la mie

Consiliul Naţional al Elevilor cere descentralizarea deciziei privind deschiderea şcolilor, astfel încât unitățile de învățământ să poată fi redeschise în localitățile unde rata de infectare este sub 3 la mie de locuitori, mai ales că se apropie examenele naţionale.

Consiliul Naţional al Elevilor spune, într-un comunicat de presă transmis luni, că în 11 ianuarie se va încheia vacanţa de iarnă și elevii se vor întoarce la şcoală în format online, conform anunţurilor Ministerului Educaţiei, iar majoritatea elevilor consideră că şcoala online este obositoare, ineficientă şi complet nesustenabilă pe termen lung.

Ţinând cont de faptul că se apropie examenele naţionale, de al doilea semestru al acestui an şcolar şi că multe localităţi din ţară se află sub indicele de 3 cazuri/mia de locuitori, Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei să descentralizeze din nou decizia privind redeschiderea unităţilor de învăţământ, în funcţie de rata incidenţei la nivel local, asigurând, în acelaşi timp, materialele sanitare necesare desfăşurării cursurilor în siguranţă.

  • “Odată cu începerea anului 2021, e important să nu uităm faptul că educaţia se află, la momentul de faţă, într-un moment de cumpănă, iar Ministerul Educaţiei trebuie să răspundă cu celeritate nevoilor sistemului de învăţământ: prezenţa la cursuri în format fizic, acolo unde situaţia epidemiologică o permite, şi realizarea unui plan de recuperare a materiei pentru elevii care nu au putut să participe la cursurile online, din cauza lipsei unui dispozitiv la internet.
  • În caz contrar, rezultatele pe termen lung vor fi dezastruoase! Creşterea ratei analfabetismului funcţional ne bate la uşă. Cu educaţia nu e de glumă!
  • Solicităm Ministerului Educaţiei demararea procesului de dialog cu partenerii sociali, pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru reînceperea cursurilor”, declară Rareș Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Mai mult, în opinia reprezentanților Consiliului Național al Elevilor, este „absolut imperioasă” realizarea unei strategii fezabile de învăţare remedială, pentru a garanta faptul că lacunele pe care mulţi elevi le-au acumulat la începutul pandemiei şi în perioada de învăţare online din acest an şcolar nu se vor acutiza, devenind imposibil de acoperit.

Consiliul Național al Elevilor mai cere începerea discuţiilor privind organizarea examenelor naţionale, pentru a avea mai multe scenarii pregătite, astfel încât acestea să poată fi derulate în siguranţă.

Într-o declarație făcută recent pentru Știrile ProTV, Sorin Câmpeanu spunea că data redeschiderii unităților de învățământ după vacanța de iarnă, 11 ianuarie 2021, este un termen mult prea scurt, însă Ministerul Educației “își dorește deschiderea cât mai grabnică a școlilor”: ”Pe 11 ianuarie mi se pare mult prea scurt. Pe 11 ianuarie e termenul dintr-un calendar care a fost construit cu multe luni de zile în urmă. (…) Revenirea la şcoală se va face ţinând seama şi de ceea ce vor face alte state care se confruntă cu aceeaşi problemă″.

El spunea că un scenariu în discuție este redeschiderea grădiniţelor și a clasele primare la începutul semestrului al doilea, adică din 8 februarie”.

Într-o altă declarație, Sorin Cîmpeanu susținea că grădiniţele, învăţământul primar, elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, şcolile în care au existat dificultăţi sunt priorităţi nu numai în ceea ce priveşte momentul deschiderii, ci şi din perspectiva nevoii de „activităţi remediale” pentru a putea compensa pierderile suferite de sistemul de educaţie pe parcursul pandemiei de COVID-19.

Acum, elevii sunt în vacanța de iarnă, până în 11 ianuarie, când se vor întoarce la școala online. Vacanța intersemestrială va fi în perioada 30 ianuarie – 7 februarie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro