Consiliul Naţional al Elevilor cere Guvernului includerea în viitorul buget a fondurilor pentru programul ”Masa caldă” și ”Şcoală după şcoală”
Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) a solicitat, miercuri, Guvernului includerea în proiectul privind bugetul de stat pentru anul 2020 a unor sume pentru finanţarea unor programe precum ‘Masa Caldă’ în şcoli sau de dotare completă – lifturi, rampe de acces, grupuri sanitare.
„CNE cere Guvernului includerea, în bugetul de stat, a finanţării necesare pentru implementarea Legii nr. 38/2019, conform căreia, anual, Guvernul României aprobă, prin hotărâre de guvern, cuantumul minim de acordare a burselor pentru elevi, în conformitate cu cele susţinute de Consiliul Naţional al Elevilor încă din anul 2017. Proiectul propus la acea vreme de către Consiliul Naţional al Elevilor sublinia faptul că nevoile financiare ale elevilor nu sunt constante, ci depind în mod direct proporţional de situaţia economică a ţării (…) şi finanţarea necesară pentru pilotarea programului ‘Masa Caldă’ în cât mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar din România, cu precădere în comunităţile unde se află comunităţi defavorizate, aflate în situaţii de risc”, se arată într-un comunicat al CNE.
Totodată, se solicită includerea în bugetul pe 2020 a resurselor financiare pentru programe de formare iniţială şi continuă pentru studenţii interesaţi de a urma o carieră didactică şi/sau pentru cadrele didactice, în vederea instruirii lor pentru a folosi metode de predare participative, inovative, centrate pe nevoile şi interesele elevilor, metode care să valorifice potenţialul elevilor, indiferent de abilităţile sau dizabilităţile acestora.
O altă finanţare solicitată este pentru dotarea completă a şcolilor cu mecanisme (lifturi, rampe de acces, grupuri sanitare corespunzătoare), care să faciliteze accesul la educaţie pentru elevii cu dizabilităţi, precum şi asigurarea resurselor necesare pentru a garanta prezenţa unor profesori de sprijin pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale, realizarea unui plan de acţiune finanţat corespunzător pentru a preveni abandonul şcolar în cazul acestor elevi.
CNE mai vrea asigurarea resurselor financiare necesare pentru ca programul ‘Şcoală după şcoală’ să fie implementat în cât mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar, în vederea contribuirii la scăderea ratei de părăsire timpurie a şcolii, mai ales în comunităţile defavorizate, unde se află copii în situaţii de risc; „salarii echitabile” pentru profesori, pentru a încuraja cât mai mulţi tineri să urmeze cariera didactică şi pentru a permite ca actul instructiv-educativ să fie desfăşurat în condiţii optime; precum şi investiţii în programe durabile, care să presupună crearea de noi campusuri şcolare, cămine şi cantine; dotarea corespunzătoare a şcolilor cu laboratoare, digitalizarea unităţilor de învăţământ, investiţii în dotarea unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic cu echipamente, dar şi a şcolilor vocaţionale, pentru ca elevii să îşi poată dezvolta abilităţile în parametri optimi.