Sari direct la conținut

Constanta: Trei delfini morti au fost gasiti pe plaja

HotNews.ro

Trei delfini morti au fost gasiti luni pe plajele de la Constanta, Agigea si Corbu, informeaza Agerpres.

Reprezentantii organizatiei neguvernamentale Mare Nostrum au informat, printr-un comunicat remis presei, ca delfinul gasit pe plaja Trei Papuci din municipiul Constanta „era un afalin (Tursiops Truncatus Ponticus) de 250 de centimetri care, cel mai probabil, a murit din cauze naturale”. La Agigea, valurile Marii Negre au adus la tarm un alt afalin cu lungimea de 250 de centimetri, si acesta mort, se pare tot din cauze naturale. Un al treilea delfin a fost gasit esuat pe plaja de la Corbu, acesta pierzandu-si viata dupa ce a fost prins in plaselor pescarilor.

„La Corbu, echipa Mare Nostrum a observat o femela gestanta, din specia marsuin (Phocoena phocoena relicta), de 135 de centimetri, fara coada, aceasta fiind sectionata de plasa monofilament (interzisa), in care delfinul era infasurat. Puiul, proaspat nascut, nu a mai putut fi gasit”, au mentionat voluntarii organizatiei neguvernamentale.

Cadavrele mamiferelor au fost examinate de medicii veterinari, urmand sa fie incinerate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro