Contraste semnificative (de Ovidiu Nahoi)

Daca exista vreun masochist care sa-si doreasca un stres maxim intr-o zi de duminica, ii recomand calduros sa incerce o mica excursie din Bucuresti catre Manastirea Caldarusani – situata undeva la vreo 30 de kilometri de Capitala, intr-o zona cu paduri si lacuri.

Ajungi la locul de reculegere asudat si nervos, dupa ce ai facut slalom printre craterele din sosea, imediat dupa ce te-ai abatut de la trufasul DN 1. (Doar portiunea care duce la Snagov e mai de Doamne-ajuta, astfel ca stabii care si-au ridicat vile prin zona nu-si rup masinile.) Si asta nu-i totul, caci tonele de hartii, pungi si PET-uri de pe marginea soselei ti-au zgariat si ele creierul.

Prin 2000, premierul de atunci, Mugur Isarescu, reusea sa duca la bun sfarsit o actiune de asfaltare a drumurilor care duc spre manastirile din jurul Bucurestiului si lucrurile au stat cat de cat bine timp de cativa ani. Numai ca, de atunci, pe drumurile judetului care da ocol Bucurestiului nu pare sa se mai fi intamplat ceva.

Inghetul iernii si ploile din restul anului, adunate cu incapacitatea autoritatilor si cu coruptia generalizata au dus la ceea ce se vede azi.

Sa mai adaugam imaginea dezolanta data de campurile pline de gunoaie si strazile pline de noroaie care marginesc mandrete de vile, inconjurate de ziduri inalte – de parca locuitorii de aici ar tine cu tot dinadinsul sa se ascunda, sa se tina departe de aceasta lume, sa nu comunice, sa nu ia decizii impreuna.

Sa ne mai gandim la dezastrul ecologic din lacurile situate la nord de Bucuresti: dejectiile de la vilele care se invart dupa Soare au inecat apele. Ce canalizare, ce reguli, ce interes pentru comunitate? Spatiul meu privat si, in rest, potopul!

Mai rar atata delasare si bataie de joc. Si imposibil de explicat acest contrast izbitor dintre zona Ilfovului si un Bucuresti care, cu toate problemele lui, incearca sa se modernizeze potrivit standardelor europene.

Mirarea este cu atat mai mare cu cat, asa cum arata directorul SAR, Sorin Ionita, intr-un material recent publicat, Ilfovul este cel mai bogat judet al Romaniei, daca e sa ne luam dupa bugetul pe locuitor.

Teoria ne spune ca, odata cu cresterea nivelului de trai al locuitorilor si cu ramanerea unor fonduri tot mai mari la dispozitia localitatilor, creste competenta administratiei, se intareste spiritul comunitar si toate acestea se vad in peisaj. In Ilfov, teoria nu functioneaza. Regula o dau aici palatele construite pe mormane de gunoi. In rest, saracie si lipsa de speranta.

Bebe Ivanovici si Doru Laurian Badulescu, ultimii doi presedinti ai Consiliului Judetean, impreuna cu liota de primari si alti alesi locali, au de dat opiniei publice multe explicatii.

Nu si justificari! Pentru ca, orice argument ar invoca, un lucru ramane: imaginea Ilfovului nu poate fi decat aceea a unui teritoriu in care coruptia paralizeaza decizia in beneficiul interesului comunitatii si inghite halcile cele mai mari din banul public.

Se prea poate ca focul de artificii al mostenirilor, matusilor si termopanelor sa ne fi furat privirile. Dupa cum este foarte posibil ca Uniunea Europeana, ocupata si cu alte probleme decat coruptia si incapacitatea administrativa din Romania (dosarul „Energia”, de exemplu) sa nu vada chiar toata mizeria noastra.

Adica, sa nu aiba ochi decat pentru ceea ce se intampla intre palatele Bucurestilor.

Datoria noastra este sa luam aminte si la ce se intampla cativa kilometri mai incolo. Si sa constientizam ca, de-abia atunci cand si in jurul celui mai mare oras din Romania se va schimba ceva, va insemna ca am facut un pas inainte. In administratia publica si in lupta contra coruptiei, deopotriva!