Controversa „Șora”

Obligații profesionale concretizate prin prezența seară de seară la spectacolele aflate pe afișul Festivalului de teatru de la Galați m-au făcut să reduc drastic orele petrecute în fața micului ecran.

Așa se face că am aflat relativ târziu și, în principal, grație controverselor și replicilor agitate de pe rețelele sociale despre apariția mai mult decât controversată a filosofului Mihai Șora într-o reclamă a emag. Care, ca orice reclamă, are drept scop sporirea cifrei de afaceri a firmei. După ce, în sfârșit, mi-am aflat timpul necesar și am văzut-o mi-am dat seama că reclama în care apare dl. Șora se folosește de o dramaturgie bazată pe conexarea unor detalii din biografia filosofului cu altele din tragica istorie României din secolul al XX lea. Toate aranjate într-o simetrie, s-o recunoaștem, oarecum forțată. De aici și controversele stârnite.

Nu știu ce onorariu a primit dl. Șora pentru prezența în filmulețul cu pricina, știu doar că apariția în cauză i-a adus o nouă și, după părerea mea, nedreaptă răscolire a unor fapte demult trecute și de multă vreme asumate din biografia personală. Și anume adeziunea, pe atunci, a tânărului Mihai Șora la Partidul Comunist Francez, participarea activă la Mișcarea de Rezistență, revenirea în țară și înscrierea în rândurile PCR, activitatea în aparatul Ministerului de Externe, condus la vremea respectivă de Ana Pauker, sau anii petrecuți la conducerea unei edituri importante. Fapte care, în opinia celor care îi contestă astăzi orice legitimitate morală filosofului ajuns la venerabila vârstă de 102, nu i-ar da acestuia dreptul de a vorbi despre suferințele îndurate de români în vremea comunismului sau despre libertatea cucerită în Decembrie 1989.

Nu știu ce fapte rele ar fi comis dl. Șora pe vremea în care a lucrat sub conducerea Anei Pauker. Din câte se pare, domnia-sa avea doar funcția de traducător de limba franceză ceea ce nu prea îi putea da posibilitatea să ordone și să coordoneze nenumăratele crime comise în numele luptei de clasă a cărei propagandistă înfocată a fost tovarășa Ana alături de tovarășii Luca Teo, Dej. Sigur, în vremea în care dl. Șora traducea din franceză în română și invers mulți intelectuali de rasă își pierdeau nu doar slujbele, ci și libertatea. Putea oare dl. Șora să oprească genocidul cultural abătut asupra României? Oprea demisia unui traducător Gulagul? Mă îndoiesc că s-ar fi putut întâmpla asta.

Mai știu că d-lui Mihai Șora îi revine meritul de a fi readus la viață, în vremea în care a condus cea mai mare editură din țară, celebra colecție Biblioteca pentru toți. De care am beneficiat cu toți.Și pe care nimeni după 1989 nu s-a dovedit capabil să o readucă cu adevărat la viață. Cât despre adeziunea d-lui Șora la PCF, reamintesc că în rândurile partidului în cauză s-au aflat, într-un anumit moment al vieții lor, mai toți mari reprezentanți ai intelectualității franceze. De la Albert Camus care s-a dezvrăjit încă în 1936 la Jean-Paul Sartre care, în realitate, nu s-a despărțit de comuniști și de stânga franceză niciodată, dincolo de nenumăratele lui declarații de ruptură mai mult sau mai puțin teatrale.

François Furet căruia îi datorăm nu doar o solidă istorie a Revoluției franceze, ci poate și una dintre cele mai complete istorii a comunismului (cf. Trecutul unei iluzii, carte masivă apărută și în limba română la editura bucureșteană Humanitas) a explicat în corespondența lui cu Ernest Nolte (reunită înt-o carte apărută în traducere la editura ART) motivele adeziunii sale la PCF. S-ar putea ca dl. Șora să se fi înscris în același partid din motive similare.

Toți cei care îl atacă astăzi ignobil pe dl.Șora se fac că uită ce a urmat în viața filosofului după debarcarea din fruntea ESPLA. Fapte rezumate de însuși dl. Sora într-o postare pe contul domniei-sale de facebook din data de 29 noiembrie 2017. E vorba despre o postare în care filosoful vorbește, între altele, despre șocul avut în clipa în care a aflat că a fost turnat “organelor specializate” chiar de fiul domniei-sale Am consacrat postării în cauză un comentariu apărut pe site-ul contributors.ro la data de 7 decembrie 2017. Tocmai de aceea nu insist acum asupra respectivului detaliu.

Se mai uită, desigur că nu fără intenții rele, și că dl. Șora, ca și dl. Andrei Pleșu, de altfel, a condamnat public mineriada din 13-15 iunie 1989 din postura de membru al guvernului condus de Petre Roman. Dl. Șora nu a mai făcut parte din cel de-al doilea Executiv Roman care a primit votul de învestitură după mineriadă. Acuzatorii publici ai d-lui Șora mimează, de asemenea, strategic uitarea participării active, implicate a filosofului la nenumăratele mitinguri antiguvernamentale și adeziunea acestuia la mișcarea #rezist. Mișcare în absența căreia Dragnea, PSD și șleahta lor de hoți la drumul mare ar fi scos România de pe traiectoria europeană. O mimează cu gândul nu doar de a-l compromite pe dl. Șora, ci și mișcarea în cauză și rolul ei în salvarea țării de la primejdia reîntoarcerii la un totalitarism cu față pretins umană și la populismul de cea mai joasă speță. Și cu intenția de a mai da astfel o șansă de supraviețuire mega-minciunii pogorâte asupra României îndată după alegerile din decembrie 2016. Atunci când urmașii PCR, pesediștii, au speculat în cel mai ticălos mod posibil votul greșit al unei consistente părți a românilor, cu gândul de a impune țării regimul iliberal. La fel ca în Rusia, Ungaria, Turcia.

Citeste intreg articolul si comenteazaa pe contributors.ro