Copenhaga interzice circulația mașinilor pe timpul nopții pentru a proteja „viața nocturnă” / Unde se va aplica măsura
Circulaţia autoturismelor va fi interzisă în timpul nopţii pe anumite artere din centrul oraşului Copenhaga începând cu 1 iunie în scopul garantării ordinii în zonele destinate vieţii de noapte din capitala daneză, a anunţat marţi poliţia daneză, citată de AFP și Agerpres.
Situate în cartiere animate ale capitalei (care au 644.000 locuitori), aceste străzi fac parte din aşa-numitele zone de „viaţă nocturnă’”, al căror perimetru a fost extins şi care sunt supravegheate cu atenţie de poliţie.
„Sunt şoferi care defilează în maşinile lor prin zonele destinate vieţii de noapte, folosesc zgomotos acceleraţia, ascultă muzică la volum maxim, strigă către trecători şi creează în general nesiguranţă şi situaţii de circulaţie periculoase”, a precizat un responsabil al poliţiei din Copenhaga, Tommy Laursen, într-un comunicat.
„Interzicând circulaţia, obiectivul nostru este de a preveni astfel de situaţii”, a precizat el. Abaterile vor pasibile de amenzi de 3.000 de coroane daneze (403 euro).
Aceste zone, care reunesc mici spaţii pe o suprafaţă de câţiva mii de metri pătraţi, sunt situate în apropiere de primăria oraşului, de zona pietonală şi de fostul cartier al abatoarelor.
Riveranii, taxiurile şi transporturile esenţiale nu vor fi afectate de această interdicţie care se va aplica în fiecare zi de la miezul nopţii până la cinci dimineaţa, în conformitate cu legislaţia daneză.