Sari direct la conținut

Coreea de Nord a lansat o nouă rachetă balistică (Tokyo)

HotNews.ro
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică cu rază lungă de acțiune, Foto: Ahn Young-joon / AP / Profimedia
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică cu rază lungă de acțiune, Foto: Ahn Young-joon / AP / Profimedia

Coreea de Nord a lansat ceea ce pare a fi o nouă rachetă balistică, a anunțat luni Ministerul japonez al Apărării, citat de AFP.

Se crede că racheta a căzut în mare, în afara zonei economice exclusive a Japoniei, a relatat postul public de televiziune NHK, citând oficiali guvernamentali.

Armata sud-coreeană a confirmat lansarea, potrivit agenției japoneze de știri Kyodo.

Phenianul efectuează în mod regulat teste de rachete. Sâmbătă, „mai multe rachete de croazieră” au fost lansate în Marea Galbenă, între peninsula coreeană și China.

La jumătatea lunii iulie, liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat personal lansarea celei mai recente rachete balistice intercontinentale a țării, Hwasong-18, cu combustibil solid.

Relațiile dintre cele două Corei se află la cel mai scăzut nivel din toate timpurile, diplomația fiind în impas, iar Kim Jong Un făcând apel la accelerarea cursei înarmărilor, inclusiv a armelor nucleare tactice.

Ca răspuns, Seulul și Washingtonul au desfășurat exerciții militare comune, atrăgând mânia Phenianului.

Lansarea anunțată luni are loc cu puțin timp înainte de sărbătorirea în Coreea de Nord a 70 de ani de la sfârșitul Războiului din Coreea (1950-1953).

O delegație chineză urmează să viziteze Coreea de Nord, în ceea ce va fi prima vizită a unei delegații străine de la începutul pandemiei Covid-19, potrivit agenției oficiale nord-coreene de presă KCNA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro