Coreea de Nord a testat marți o rachetă hipersonică și mai performantă. Aceasta a parcurs 700 km cu o viteză de 10 ori mai mare decât cea a sunetului
Coreea de Nord pare să fi testat marți o rachetă balistică care ar putea fi mai performantă decât „racheta hipersonică” lansată acum câteva zile, a transmis marți armata sud-coreeană, potrivit Reuters.
Aceste două lansări din ultima săptămână vin după promisiunea de Anul Nou a liderului Kim Jong Un de a-și consolida armata cu tehnologie de ultimă generație, într-un moment în care discuțiile cu Coreea de Sud și Statele Unite sunt în impas.
Conform estimărilor inițiale, racheta lansată marți a parcurs peste 700 km până la o altitudine maximă de 60 km, la o viteză maximă de până la de 10 ori mai mare decât viteza sunetului (12.348 kmh/7.673 mph), a precizat într-o declarație Statul Major Întrunit al Coreei de Sud (JCS).
„Evaluăm că aceasta este mai avansată decât racheta lansată de Coreea de Nord pe 5 ianuarie, deși autoritățile de informații sud-coreene și americane efectuează analize detaliate”, a precizat JCS.
Lansarea rachetei balistice a fost detectată în jurul orei 7:27 (00.27 ora României) din provincia nord-coreeană Jagang spre apele din largul coastei sale estice, același loc ca și cel al testului de săptămâna trecută.
Coreea de Nord s-a alăturat unei curse globale în dezvoltarea rachetelor hipersonice, care sunt definite de obicei ca arme care ating viteze de cel puțin cinci ori mai mari decât viteza sunetului – sau aproximativ 6.200 km pe oră (3.850 mph) – și pot manevra pe traiectorii relativ joase, ceea ce le face mult mai greu de detectat și interceptat.
Săptămâna trecută, oficialii militari sud-coreeni au exprimat îndoieli cu privire la capacitățile rachetei hipersonice pe care Coreea de Nord a afirmat că a testat-o miercuri, spunând că aceasta pare să reprezinte un progres limitat față de rachetele balistice existente ale Phenianului.
„Testul de astăzi ar putea fi menit să trimită un mesaj către Sud, după ce autoritățile de aici au declarat că testul anterior a fost un eșec și că nu a implicat o rachetă hipersonică”, a declarat Kim Dong-yup, un fost ofițer al Marinei sud-coreene, care în prezent predă la Universitatea Kyungnam din Seul.