Coreea de Nord își etalează arsenalul balistic. Seulul divulgă intențiile din spatele testelor monitorizate îndeaproape cu aliații
Coreea de Nord a lansat ceea ce par a fi mai multe rachete balistice cu rază scurtă de acțiune de pe coasta de est a țării, a declarat joi armata sud-coreeană, într-o acțiune care ar putea fi un test de performanță al diverselor proiectile destinate exportului, relatează Reuters.
Rachetele au fost lansate din Wonsan, un oraș de pe coasta de est a Coreei de Nord, în jurul orei 8:10 dimineața (23:10 GMT miercuri) și au zburat până la 800 km înainte de a cădea în mare, a declarat armata de la Seul într-un comunicat.
Coreea de Sud comunică îndeaproape cu SUA și Japonia pentru a împărtăși informații despre lansare, se mai arată în informare.
Purtătorul de cuvânt al Statului Major Interarme al Coreei de Sud, Lee Sung-jun, a refuzat să comenteze numărul exact al rachetelor detectate sau caracteristicile acestora, dar a declarat într-o conferință de presă că lansarea ar fi putut avea scopul de a testa performanța și stabilitatea în zbor a rachetelor destinate exportului.
Guvernul japonez a declarat, de asemenea, că a detectat lansarea unei rachete balistice de către Coreea de Nord, care ar fi zburat pe o traiectorie neregulată.
Programul de rachete balistice al Coreei de Nord, care deține arme nucleare, este interzis de rezoluțiile Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, dar în ultimii ani Phenianul a continuat să dezvolte rachete de toate tipurile.
În martie, Coreea de Nord a lansat mai multe rachete balistice, acuzând armata sud-coreeană și americană că au desfășurat exerciții militare pe care le consideră periculoase și provocatoare.
Coreea de Nord a exportat, de asemenea, rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, printre alte arme, către Rusia pentru a fi utilizate în războiul din Ucraina, potrivit agențiilor de informații americane și aliate, precum și cercetătorilor independenți.
Phenianul și Moscova au negat comerțul cu arme, deși trupe nord-coreene au fost dislocate pentru a lupta pe frontul din regiunea rusă Kursk, de unde armata lui Vladimir Putin au împins forțele ucrainene.
