Coregrafa Simona Deaconescu prezinta CounterBODY la CNDB
Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) găzduieşte în zilele de 19 şi 20 mai 2017 – de fiecare dată de la ora 19.30 – avanpremiera şi, respectiv, premiera spectacolului CounterBODY, coregrafiat de Simona Deaconescu. Noul spectacol al coregrafei, o co-producție între Asociația Tangaj Dance și Centrul Național al Dansului București, combină dansul, instalaţia şi muzica.
CounterBODY este un spectacol de dans, instalație și muzică în care toate elementele pot fi privite ca particule în mișcare permanentă, permutabile și paralele. Dramaturgia și suportul curatorial îi aparţin Oliviei Nițiș, compoziţia vizuală este semnată de Ciprian Ciuclea, iar muzica de Cătălin Creţu. Cei opt dansatori din spectacol sunt Alexandra Bălășoiu, Andreea Belu, Corina Tătărău, Denis Bolborea, George Alexandru Pleșca, Georgeta Corca, Marian „Franke” Octavian şi Simona Dabija.
Spectacolul lansează proiectul „Camera 0004_Spații Sonice”, care urmează a fi completat de o serie de intervenții în spațiul public în perioada august – octombrie 2017. Proiectul este o co-producție între Asociația Tangaj Dance și Centrul Național al Dansului București și este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Partenerul oficial al proiectului este Asociația Experimental Project.
Potrivit curatoarei Olivia Nițiș, spectacolul are ca punct de pornire încercările de deconstrucție, destructurare şi decorporalizare prin procese de relativizare asumate în dans, dar și printr-un concept care include straturi multiple de decodificare. Instalația, textul și muzica originală descompun și recompun spațiile de mișcare, accentuând permanenta relație de transfer corp-spațiu.
„CCounterBODY mă teleportează la fiecare repetiție într-o realitate paralelă și îmi oferă oportunitatea de a găsi noi straturi de înțelegere, ancorate la granița dintre rațional și irațional. Alături de performeri am căutat un corp nou care funcționează pe principiul contradicțiilor, o combinație tensionată de fragilitate și super putere, alienat și conectat cu exteriorul, dezorganizat și fluid, capabil să aboarbă și să transforme fluxul de informație în moduri halucinante”, spune Simona Deaconescu.
„Ne-am dorit un corp evoluat, pe care să nu-l putem controla în întregime, un corp care să ne surprindă și să ne schimbe. Cei 8 dansatori și-au adus o contribuție majoră la felul în care funcționează acest corp, fiecare dintre ei venind cu un bagaj de informații imens, fiind dispuși să foreze adânc în fantezii ascunse și încercând să dezvolte o lume nouă cu fiecare stimul venit din exterior. Cea mai mare provocare a fost încercarea de a stabiliza un proces fluctuant și, într-un final, de a transforma un fenomen intuitiv într-o metodă”, adaugă coregrafa.
Biletele costă 35 de lei (preț întreg) sau 20 de lei (preț redus) și se pot achiziționa online, de pe www.kompostor.ro, sau de la sala Stere Popescu înainte de începerea fiecărui spectacolului.