Corespondent de razboi in Bucuresti

Săptămâna trecută jurnaliștii de teren din capitatlă și din câteva orașe au simțit pe propria piele, mai mult decât în împrejurări cotidienene, riscurile profesiei și exigențele ei. ”Grea meserie !”, își vor fi spus câțiva tineri reporteri trimiși în focul bătăliei, expuși la bolovanii și cockteilurile Molotov ale ultrașilor, la huiduielile mulțimii pusă pe harță cu oricine ar fi părut în dezacord cu protestele, la frigul nocturn de ianuarie. A relata despre conflicte în situații confuze, a discerne în vălmășagul miilor de participanți, a alege persoanjele relevante din mulțime, a pune întrebările potrivite, a înțelege ce se întâmplă și a explica apoi publicului, este un gen de jurnalism în sine, care necesită rezistență fizică și psihică (nu pot fi dintre cei care leșină care văd sânge) și pregătire specială, incluzând măsuri elementare de protecție personală, măsuri de prim ajutor etc. E vorba aici și de fotoreporteri ori cameramani care devin și mai ușor ținta ostilității din cauza echipamentelor profesionale la vedere, uneori inscripționate. Există manuale și cursuri pentru corespondenții de război, și la noi MapN a organizat astfel de inițieri, există cărți ale unor gazetari celebri care au relatat din zone de conflict militar.

Pare ridicol să amintim corespondenții ”de război” în împrejurările unor manifestații desfășurate până la un punct la lumina zilei, pentru revendicări sociale coagulate de disputa dintre președinte și sub-secretarul de stat Arafat pe tema Legii sănătății. Două premise au făcut dificilă relatarea de la fața locului: faptul că manifestațiile au fost neautorizate deci neasumate de un organizator, precum și degenerarea evenimentelor în confruntări de stradă, în violențe și distrugeri, cărora forțele de ordine au trebuit să le facă față și care i-au obligat pe jurnaliști să se descurce în situații speciale și totodată să se expună. Bilanțul incomplet arată că în zilele de 13, 14 și 15 ianuarie au fost agresați 7 jurnaliști și cameramani, victime ale loviturilor cu pietre și ale incendierilor, echipe de jurnaliști au fost huiduite, iar prezența lor pe teren a fost mereu în zonele cele mai periculoase.

Telespectatorul aflat la căldurică ar fi putut fi nemulțumit că nu înțelege exact ce se întâmplă, că nu se arată tot, că nu se vede, că nu se aude bine. Reporterilor însă nu le-a fost prea moale. Pentru o relatare coerentă au avut nevoie de suflu, de sânge rece și de cunoștințe concrete: să știe topografia zonei, să aibă o minimă experiență a evaluărilor numerice de participanți, să cunoască reglementările după care se conduc forțele de ordine, să le recunoască după uniformă, să afle cine e autorizat să dea informații, să recunoască semne și simboluri, inclusiv sportive etc. Până și argoul de stadion a fost, în acest caz, un câștig pentru reporterii care au înțeles mai repede cine a început caftul. Un întreg cumul de cunoștințe, necesare pentru a-l scoate pe jurnalist din nervozitatea jurnalismului emoțional, de evitat în situații extreme când nu rațiunea domină ci emoțiile negative, exasperările colective și, printre ele, scopurile nedeclarate. S-a simțit în exaltarea unor relatări inexperiența terenului sau imprudențele unor cameramani avântați prea aproape de risc.

Pe nedrept huiduită, televiziunea publică a avut pe TVR Info unul dintre cei mai experimentați corespondenți, pe Adelin Petrișor, trecut prin zone sângeroase de război, care a avut capul pe umeri și a furnizat, alături de Marius Popescu, foarte bun și el, informații importante și credibile. Experiența a contat și pe RTV unde Cristian Zărescu, Mihuț Năstăsache și Mirela Voicu au ținut transmisia live chiar în condiții precare tehnic. Transmisiile de pe Antena 3 și de pe Realitatea TV au fost consistente (un moment de umor involuntar: întrebat de ce a venit la manifestație, un participant a răspuns candid: ”Să-l apărăm pe …Calafat!”), iar pe B1 TV Delia Filip a făcut față cu onoare lungilor ore de transmisie în direct. Au fost și alți jurnaliști care merită încurajare și protecția forțelor de ordine. De apreciat faptul că, în vârtejul evenimentelor, cei mai mulți corespondenți ai televiziunilor autohtone au mai renunțat la observațiile populiste, la jelirea bietului popor (la care Mirela Voicu este expertă) și au furnizat informații. Ei au reabilitat cu acest prilej prețul informației, depreciat în ultima vreme și pierdut în avalanșa de comentarii nedocumentate.

Între comentariile de studio și realitatea transmisă de pe teren s-au văzut discrepanțe care țin de nefericitele angajamente politicoide ale televiziunilor, cele mai pronunțate fiind cele ale Antenei 3 și pe alocuri ale Realității TV și RTV, ele acreditând sugestii conspiraționiste cât și ideea ca jandarmii sunt agresorii sau că ei nu fac ce trebuie. Sub acoperiri ipocrite, unele canale au făcut convocări și incitări voalate, favorizându-i pe participanții sau pe comentatorii care voiau pe loc gâtul actualilor guvernanți. Sociologul Vasile Dâncu constată pe blogul său că ”dacă te uitai la televizor tot weekendul acesta înțelegeai mai puțin ce se întamplă, decât dacă ai fi încercat să analizezi situația fără să ai aceste elemente de desfășurare. Presa a interpretat fiecare cadru televizat sau declarație după tot felul de interese de sprijin politic, iar analiștii au căutat să vină cu explicații fantasmagorice”.

Citeste tot articolul si comeneaza pe Contributors.ro