Corespondenta de la Cannes: Trece si prin usa!, primele premii si pronosticurile pentru maine

Nu stiu daca si Cristi Puiu a folosit pentru “Revelion” acelasi director de imagine ca Radu Jude, pe Marius Panduru, sau ultimul trend e filmatul prin usa deschisa. Oricum, e de efect si sustine punctul de vedere al regizorului care urmareste actiunea ca si cum nici n-ar fi acolo. In scurtmetrajul lui Radu Jude care a avut azi premiera mondiala la Cannes, adevarul vietii trece nu doar prin usa deschisa, ci mai ales prin perete. In corespondenta de azi aflati si pronosticurile pentru palmaresul care se anunta maine.

“Trece si prin perete” e un “microfilm”. O data pentru ca e produs de o companie care se cheama Micro Film (in coproductie cu Mitra Film si Cinelabs), in al doilea pentru ca e un film ieftin, in al treilea (si cel mai important) pentru ca reuseste (asa cum o face si “Revelion”, scurtmetrajul lui Cristi Puiu prezentat ieri la Cannes in cadrul filmului colectiv “Les Ponts de Sarajevo”) sa fie nu o felie de viata, ci un concentrat, un graunte care e mai autentic si mai profund decat multe lungmetraje.

E simplu, curat si focusat numai pe personajul Sofia, interpretat de Sofia Nicolaescu (mica revelatie din “Toata lumea din familia noastra”). Pare gandit de la bun inceput pentru aceasta mica actrita innascuta care are acum altceva de jucat– inocenta confruntata cu moartea.

Filmul are 17 minute si o intriga simpla cu punct de plecare in povestirea lui Cehov “In magazie”. O fetita (Sofia Nicolaescu) e plasata de parinti sa doarma intr-o seara la bunicul ei (Ion Arcudeanu), unde acesta are prieteni invitati (Gabriel Spahiu, Marcel Horobet). (In film are o scurta aparitie si Alecu Jude, baietelul regizorului.).

Dar in apartamentul vecin tocmai a murit cineva, un barbat care se pare ca s-a sinucis pentru ca l-a inselat sotia, iar micuta Sofia aude fara sa vrea toata conversatia oamenilor mari si i se face frica sa doarma singura.

“Nu-ti fie frica, nu trece prin perete. Peretele asta are patru metri grosime, e de pe vremea nemtilor”, o incurajeaza bunicul, dar vorbele lui n-au nici un efect. Nimic nu te poate ajuta la prima intalnire cu moartea, nici macar sentimentul de siguranta pe care ti-l da prezenta bunicului sau a altui om mare in care ai incredere.

Figura inocenta si jucausa a Sofiei Nicolaescu pe care o stiam din “Toata lumea din familia noastra” are acum un aer grav, iar frica ii e vizibila in spatele ochilor intrebatori. Nu stiu cum a reusit Radu Jude sa ii explice personajul, dar felul in care ea reactioneaza vine si din propria intelegere a subiectului.

Ceea ce da forta filmului e delicatetea cu care se concentreaza pe fetita, punandu-i pe maturi pe planul doi, dar respectandu-i acesteia spatiul vital, refuzand sa ii exploateze teama.

De aceea aparatul o filmeaza din living cand ea trage cu urechea din dormitor la conversatia adultilor (auzim conversatia, dar o privim pe ea), desi se apropie de ea (dar tot in plan general) la sfarsit, cand bunicul o lasa sa se culce in living si vine s-o acopere.

Toata aceasta spaima existentiala a primei confruntari cu moartea devine si a noastra, o retraim odata cu emotiile etufate (sic!) ale eroinei, dar asta nu face ca filmul sa fie mai putin grav.

“Trece si prin perete” continua sa exploreze relatia noastra cu moartea, asa cum facea si “O umbra de nor”, precedentul scurtmetraj al lui Radu Jude, selectionat anul trecut tot in sectiunea “Quinzaine des Réalisateurs”, dar e mai intim si are o deschidere mai mica decat acesta.

Are juriul de unde alege

Cum azi am vazut ultimul film din Competitia Oficiala, “Sils Maria” de Olivier Assayas, care e foarte bun, si cum aseara am vazut un film si mai bun,“Leviathan”, de Andrei Zviaghintev, sarcina juriului prezidat de australianca Jane Campion e in acest an, har Domnului, dificila.

Leviathan

Foto: festival-cannes.fr

Competitia a fost in acest an compacta, cu multe filme bune, cateva foarte bune, cel putin unul care sa te lase mut si aproape nici unul la care sa te intrebi “Ce Dumnezeu a fost in mintea lui Thierry Frémaux de l-a luat?”

Delegatul general al festivalului are calculele lui cand face selectiadar, Cannes-ul fiind cel mai important festival de film din lume, nu poate alege decat din recolta momentului. Daca selectia a fost in acest an buna inseamna ca a fost un an bun.

Cine ar putea intra, asadar, in palmares? La Palme d’Or ar putea merge la “Winter Sleep” de Nuri Bilge Ceylan sau la “Leviathan”, de Andrei Zviaghintev. Personal, filmul turcesc mi s-a parut mai rafinat si mai complex, in vreme ce filmul rusesc, dincolo de influentele vizibile din Tarkovski, detectate de critici in aproape toate filmele lui Zviaghintev si mai ales in “Izgnanie”/”The Banishment” (prezentat la Cannes in 2007), e remarcabil pentru curajul lui politic.

Actiunea se desfasoara intr-un orasel de azi, unde un om simplu se lupta cu un primar corupt, burtos si insolent care vrea sa-i ia casa. Omul e ajutat de un prieten din copilarie devenit avocat de succes la Moscova, dar nevasta il inseala cu prietenul, iar primarul care fusese speriat de avocat, isi pune oamenii la treaba si o ucide pe sotia omului. Totul sub privirea lui Vladimir Putin, al carui portret troneaza in biroul primarului.

Povestea biblica a lui Iov e reinterpretata prin confruntarea omului cu statul, o lupta inegala din care acesta nu poate iesi decat zdrobit. Toate personajele sunt limitate de propriul destin si nu pot decide pentru el insele. Pot doar sa isi bea amarul si sa astepte sa moara in acest univers din care nu pot evada. Molohul ia aici forma balenelor care bantuie pe langa tarm si langa ale caror oase imense si uscate copilul eroului isi plange mama pierduta.

Produs de puternicul Aleksander Rodnianski, filmul are amplitudinea unei mari simfonii tragice, astfel ca un premiu de interpretare ar fi sub ceea ce tinteste. Cred ca va fi undeva sus in palmares, poate Grand Prix, mai ales cu toata situatia inflamata din Ucraina care pune Kremlinul intr-o pozitie foarte ingrata.

Personal, prefer precedentul film al cineastului, “Elena”, tragicului “Leviathan” unde totul e grandios dar previzibil (vezi biserica pe care primarul o ridica peste casa distrusa, desi ce atac dur la adresa bisericii ortodoxe aliate cu statul corupt…).

Si “Sils Maria”, de Olivier Assayas, pe care l-am vazut azi-dimineata, ar merita sa fie in palmares. Ar putea lua Premiul pentru scenariu. Filmul e o poveste complexa despre viata care influenteaza arta si viceversa, urmarind o actrita europeana cunoscuta (Juliette Binoche) care se pregateste pentru o piesa de teatru alaturi de o tanara actrita americana (Chloe Grace Moretz) care n-a jucat decat intr-un SF de succes la Hollywood si un regizor elvetian de renume.

Actrita europeana calatoreste peste tot impreuna cu asistenta ei personala (jucata incredibil de bine de Kristen Stewart) – practic isi imparte viata cu aceasta tanara platita sa aiba grija de ea, dar noua piesa in care actrita joaca rolul unei femei de 40 de ani care se indragosteste si e manipulata de o pustoaica schimba cele doua personaje (actrita si asistenta) si dinamica dintre ele, iar povestea homoerotica ce se naste comunica in permanenta cu textul asteptatei piese.

Scenariul e dens si complex, iar povestea isi modifica forma sub ochii nostri, la fel ca acea formatiune noroasa care apare intr-o anumita zona montana din Elvetia (unde e turnat aproape tot filmul).

Un alt candidat serios la palmares e “Mr. Turner” de Mike Leigh, pe care nu l-am vazut inca pentru ca am ajuns dupa ce a inceput festivalul – dar filmele se reiau maine si duminica, asa ca nu il ratez, asa cum nu o sa ratez nici filmul fratilor Dardenne “Deux jours, une nuit”, pe care l-am sacrificat pentru interviuri.

Daca celei de-a 67-a editii i-au fost proprii povestile despre inechitatea sociala si felul cum cei bogati ii strivesc pe saraci (e curios ca filmul turcesc si cel rusesc se intalnesc in acest punct printr-o situatie vag asemanatoare), un alt punct comun al editiei e faptul ca multi actori au facut roluri demne de a fi premiate.

Julianne Moore si Kristen Stewart in “Sils Maria”, Julianne Moore in “Maps to the Stars”, Marion Cotillard in filmul fratilor Dardenne, Elena Liadova in filmul lui Andrei Zviaghintev sau chiar Hilary Swank in “The Homesman”, in vreme ce la “baieti” ar putea castiga Timothy Spall (“Mr. Turner”), Vladimir Vdovitchenkov si Roman Madianov (“Leviathan”) sau actorii din “Foxcatcher” – Channing Tatum, Steve Carell, Mark Rufallo.

Regulamentul spune ca la Palme d’Or nu se poate acorda ex-aequo si ca nici un film nu poate lua doua premii. Insa, daca unul dintre acestea e Premiul pentru scenariu sau Premiul Juriului, al doilea poate fi Premiul de interpretare, dar numai cu dispensa speciala primita de la presedintele festivalului – cazul lui “Dupa dealuri” in 2012.

Acum, dupa ce am vazut toate filmele, nu stiu daca “Maps to the Stars”, de David Cronenberg mai are vreo sansa la palmares – nu sunt, totusi, decat cateva premii, iar filmul lui Assayas il pune in oglinda si il depaseste ca subtilitate si omogenitate. “Timbuktu” de Abderrahmane Sissako s-ar putea regasi si el printre premianti. N-ar fi o surpriza ca si “Mommy”, de Xavier Dolan, sa intre in palmares.

Primele premii anuntate pentru lungmetrajele din festival au fost, azi, cele ale juriilor independente. Premiul FIPRESCI (Federatia Internationala a Criticilor de Film) a fost acordat in aceasta seara filmului lui Nuri Bilge Ceylan, “Winter Sleep”/”Kis Uykusu”, in vreme ce la sectiunea Un Certain Regard criticii au premiat “Jauja” de Lisandro Alonso. Ca descoperire din sectiunile paralele Semaine de la Critique si Quinzaine des Réalisateurs, criticii au premiat “Les Combattants” de Thomas Cailley.

“Timbuktu” a primit Premiul Juriului Ecumenic, iar doua Mentiuni Speciale s-au dus la “The Salt of the Earth” de Wim Wenders si Juliano Ribeiro Salgado, respectiv la “Hermosa juventud” de Jaime Rosales, ambele prezentate in Un Certain Regard.

Premiul sectiunii Un Certain Regard, anuntat in Sala Debussy a Palatului Festivalului, a fost acordat filmului maghiar “White Dog”/”Feher Isten” de Kornel Mundruczo. In aceeasi sectiune Premiul Juriului s-a dus la “Turist” de Ruben Ostlund (Suedia). Premiul Special Un Certain Regard l-a primit filmul“The Salt of the Earth” regizat de Wim Wenders si Juliano Ribeiro Salgado.

Juriul Un Certain Regard, prezidat de Pablo Trapero si compus din Peter Becker, Maria Bonnevie, Géraldine Pailhas si Moussa Toureé, a mai acordat un premiu distributiei din “Party Girl”, de Marie Amachoukeli, Claire Burger si Samuel Theis, dar si un Premiu de interpretare masculina lui David Gulpilil pentru “Charlie’s Country” de Rolf de Heer.

Maine seara ne reintalnim pentru palmaresul Competitiei Oficiale. Ceremonia de premiere are loc sambata, 24 mai, de la ora 20 (ora Romaniei).