Corespondenta VIDEO de la Berlin. Reactii negative pentru “Diaz: Don’t Clean Up this Blood”. Meryl Streep: Sunt nascuta in New Jersey si niciodata n-am visat ca o sa ajung atat de sus

​Filmul italianului Daniele Vicari, unde Mandragora Movies e producator minoritar, n-are cronici prea bune. Cititi in material ce scriu despre el “Variety” si “The Hollywood Reporter”. Meryl Streep a fost rasfatata de jurnalisti de Valentine’s Day, primind nu doar aprecieri, dar si cadouri. Tot azi un interviu video cu actrita Ioana Flora, prezenta in Talent Campus.

“Diaz: Non pulite questo sangue”/”Diaz: Don’t Clean Up This Blood” este, asa cum o sugereaza si titlul, un film cu un asumat acroseu social-politic. Domenico Procacci, care produce impreuna cu compania sa, Fandango, l-a filmat anul trecut in mare parte in Romania – mai ales ca sa evite mass-media italiana.

In peninsula, vinovatii pentru violentele atroce la care politia i-a supus pe niste manifestanti pasnici care in 2001, cu prilejul summit-ului G8 de la Genova, dormeau in scoala Diaz, nu au fost condamnati. Cum povestea risca sa cada in uitare odata ce faptele se prescriu in curand, Procacci a dorit sa readuca subiectul in atentie.

Filmul a beneficiat, e adevarat, de un efort de productie important pentru o mica firma cum e Mandragora Movies care nu dispunea de know how-ul si mijloacele unui Castel sau MediaPro (filmul s-a turnat anul trecut in mare parte la Bucuresti), dar rezultatul nu e la fel de angajant ca motivatiile.

Prezentat la Berlin in sectiunea Panorama Dokumente, filmul a suscitat interesul presei, insa reactiile nu sunt cele asteptate. Jay Weissberg in revista “Variety” isi incepe cronica cu afirmatia ca, “desi afirmatiile absolute trebuie in general evitate, ‘Diaz: Don’t Clean Up this Blood’ bate recordurile celor mai cumplite batai pentru un singur film. E, de asemenea, bine situat si in topul filmelor cu politisti sadici, brutalitatea extrema rivalizand cu unele dintre cele mai ostentative pelicule de propaganda.”

Jay Weissberg crede ca, “desi putini oameni inteligenti ar nega violenta ingrozitoare cu care au fost tratati protestatarii de la Summit-ul G8 din Genova, Daniele Vicari exagereaza reconstituirea fiecarei scene facandu-l pe spectator mai degraba sa se plictiseasca decat sa fie revoltat.”

Spunand ca “o lupta in sine ar fi gasirea unui public”, criticul american stabilit de ceva vreme in Italia considera ca, desi filmul va fi distribuit mai mult ca sigur in tarile care l-au produs – Italia, Romania si Franta, el va fi greu de urmarit pana si pentru italieni, “cunoscuti pentru lenea de a citi subtitrari” (dat fiind ca filmul e vorbit in mai multe limbi).

Sugestia ar fi, data fiind si structura filmului, ca el sa fie difuzat pe micul ecran in doua parti – astfel ca motivul sticlei (care introduce punctele de vedere ale mai multor personaje despre acelasi eveniment) sa fie si pentru telespectator un semn ca urmeaza reclamele publicitare.

Alte lucruri care l-au nemultumit pe criticul de la “Variety” sunt faptul ca distributia internationala e ingramadita in prea multe sub-intrigi “lipsite de alta implicare emotionala a spectatorului in afara milei de a vedea pe cineva batut pana la semi-inconstienta.”

Lipsa unor explicatii, necesare mai ales pentru cineva care nu stie cine sunt aceste personaje numite “Black Bloc”, faptul ca povestea e neclara si ca montajul e dezordonat (desi monteurul a facut treaba atat de buna in “Le quattro volte”) sunt alte defecte ale filmului.

Publicatia “The Hollywood Reporter” nu e atat de ironica, dar ideea e aceeasi. Sub semnatura aceluiasi Neil Young care a desfiintat si filmul lui Radu Jude, “Toata lumea din familia noastra”, revista spune ca filmul aduce cu “o bombastica productie de televiziune (…) ale carei defecte sunt si mai vizibile pe marele ecran.”

Desi “mainstream ca stil si notabil pentru unele scene de violenta dificil de suportat”, filmul e traumatizat de insasi structura sa bizara si mult prea lungita care il fac sa fie interesant pentru festivalurile dedicate drepturilor omului si mai ales pentru televiziunile italiene.”

Criticul mai spune ca filmul nu face putina lumina in ciuda desfasurarii de forte si bogatei sale distributii internationale: “Rabdarea de a urmari cele doua ore ale filmului nu ne face sa aflam la sfarsit cine e pana la urma vinovat pentru oribilul atac asupra scolii Diaz si de violentele din circa de politie unde protestatarii deja plini de sange au fost dusi pentru batai suplimentare”.

Meryl Streep: “Sa incepi e cel mai greu”

Actrita americana, pe care Berlinala o omagiaza printr-un Urs de Aur pentru intreaga cariera, programand si o retrospectiva cu cele mai mari succese ale ei, a avut parte de una dintre cele mai calde conferinte de presa vazute la Berlin.

Imediat dupa proiectia de presa cu “The Iron Lady”, pentru care a primit recent un Glob de Aur si un Premiu BAFTA, indreptandu-se spre cel de-al treilea Oscar din cariera, Meryl Streep a avut o intalnire cu presa la care au mai participat regizoarea Phyllida Lloyd si Jim Broadbent, care joaca in film rolul sotului lui Margaret Thatcher.

Conferinta a fost putin mai lunga ca de obicei, probabil si pentru ca fusese anuntat din vreme ca Meryl Streep nu va fi disponibila interviurilor pentru presa internationala. Momentele cele mai interesante din conferinta de presa nu au fost atat raspunsurile actritei, cat trei moment inedite.

Mai intai un jurnalist austriac s-a ridicat in picioare si a spus: “Eu n-am nicio intrebare, dar vreau sa va urez ‘Happy Valentine’s Day’ si sa va dau asta.” Si a ridicat un buchet de trandafiri albi, cu care s-a indreptat spre masa unde era actrita, a trecut pe sub panglica care o separa de restul lumii (bodyguarzii nu au reactionat), a urcat pe mica scena si i-a inmanat actritei buchetul, pupand-o in plus si pe obraji.

Jurnalistii au inceput sa aplaude, dar surprizele nu s-au oprit aici. Imediat dupa, un alt tanar jurnalist striga din sala: “I have a check for you!” “Vin-o aici cu cecul!”, ii raspunde razand Meryl Streep. Tanarul se duce glont, urca podiumul (la fel, nimeni nu-l opreste) si ii spune: “I am the Czech!” (joc de cuvinte intre “cec” si “ceh”.).

Lumea a ras din nou, iar peste cateva minute un alt tanar jurnalist – de asta data rus -, ia microfonul si ii spune lui Meryl Streep ca a adus cu el un alt cadou: o papusa ruseasca facuta taman in Siberia.

Si mai incantata, actrita a scos cele doua papusi dinauntru care ii reproduceau figura (intr-una era chiar pe post de Margaret Thatcher) si a declarat ca e incantata cu atat mai mult cu cat papusile au nasul putin mai mic decat in realitate.

Fata de imaginea prelucrata si antrenata a altor actori mult mai prosti decat ea, Meryl Streep da impresia unei persoane cu picioarele pe pamant si cu un acut simt al umorului.

A declarat ca ii plac muzeele de arta contemporana si ca spera sa viziteze ceva similar la Berlin, pentru ca atunci cand lucrezi la un film nu prea ai timp pentru asa ceva. A mai spus ca Phyllida Llloyd a ajutat-o sa iasa in fiecare seara din personajul Doamnei de Fier aducandu-i pe platou cate un gin tonic (“Ti-a adus si tie?”, l-a intrebat insinuant pe Jim Broadbent).

Cum o intervievasem pe Charlotte Rampling cu doua zile mai devreme si o rugasem sa explice cum mai functioneaza frica la o actrita atat de experimentata, am fost surprinsa sa aud ca si Meryl Streep crede ca frica e necesara pe platou.

“Sa incepi e cel mai greu”, a spus ea, “dar ce este important este sa inveti ca insecuritatea e prietenul tau si ca frica e foarte importanta”.

“Ce ma atrage la un rol e ceva la fel de direct si de imediat ca muzica, ceva ce rezoneaza cu mine si ma face sa stiu de la bun inceput ca vreau sa fac rolul”, a mai spus Meryl Streep.

Dar cel mai interesanta mi s-a parut modestia ei. Cum e sa fii considerata cea mai mare actrita din lume si sa spui fara sa te alinti ca “e coplesitor inca sa fii omagiat intr-o alta tara decat a ta” ? “Eu sunt o fata nascuta in New Jersey si niciodata nici n-am visat macar ca o sa ajung atat de sus”, a spus pe un ton normal actrita.

Despre “The Iron Lady” nu spun deocamdata decat ca e un film facut pentru Meryl Streep si ca cu oricare alta actrita in locul ei ar fi fost teribil de plicticos.

Uneori seamana cu “Discursul regelui”, iar de cele mai multe ori da la iveala un material nu destul afanat pentru structura sa totusi inedita.

Ajunsa la senectute, Margaret Thatcher traieste cu spiritul sotului mort in minte, iar gaselnita dramaturgica isi are momentul ei de glorie la inceput, cand planul real si fantezia eroinei care se intrepatrund interesant sunt o surpriza pentru spectator.

Dar mai multe despre acest “monolog” Meryl Streep in cronica de intampinare (filmul va veni si la noi.). Deocamdata mai spun ca pana azi in fruntea preferintelor criticilor de la “Screen Daily” continua sa se situeze “Barbara” de Christian Petzold, talonat de “Cesare deve morire” de Paolo si Vittorio Taviani.

In fine, azi o puteti vedea si pe Ioana Flora intr-un scurt interviu realizat la petrecerea romaneasca din 13 februarie. Ea a explicat de ce a dorit sa vina in Talent Campus, program destinat cineastilor aflati la inceput de drum, desi este deja o actrita consacrata.