Skip to content

Marele adversar din fotbalul românesc al lui Mircea Lucescu rostește un adevăr dureros despre echipa națională

„Într-o discuție în decembrie cu el, spunea că este decepționat de calitatea acestei generații. Nu se poate face mare performanță cu ea. Ăsta este adevărul despre echipa națională”, a declarat Cornel Dinu, pentru Golazo.ro, după moartea lui Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu a murit marți seară la Spitalul Universitar de Urgență din București, unde se afla internat încă de pe 29 martie.

Unul dintre oamenii cu care, deși nu întotdeauna s-a înțeles, dar mereu s-a respectat, Cornel Dinu, a reacționat, vizibil afectat, la aflarea veștii despre decesul prietenului și marelui său rival din fotbalul intern, „Il Luce”.

„Așa e, am multe amintiri frumoase cu Mircea. Au fost și lucruri care ne-au apropiat. Am câștigat campionate cu el, am jucat meciuri memorabile. Mircea a avut posibilitatea de a se retrage. Dar scopul său a fost această calificare la Campionatul Mondial”, a spus legendarul antrenor al lui Dinamo, pentru Golazo.

Întrebat dacă fostul selecționar al echipei naționale a României a crezut în actuala generație, Cornel Dinu a oferit un răspuns surprinzător și dureros în același timp.

„Nu prea. Într-o discuție pe care am avut-o în decembrie cu el, spunea că este decepționat de calitatea acestei generații. Nu se poate face mare performanță cu ea. Ăsta este adevărul despre echipa națională. Dar, din păcate, a mers până la capăt crezând că poate să facă o minune”, a mai declarat legenda „câinilor”.

Ultimul meci condus de Lucescu a fost cel al naţionalei României cu Turcia, pe 26 martie, în barajul pentru Cupa Mondială din 2026, pierdut de „tricolori” cu 0-1.

„Rezultatele sale, chiar dacă obținute și cu bani mulți, vor rămâne în istoria fotbalului nostru. Și al celui mondial. Nimeni nu-i poate lua asta lui Mircea. Dumnezeu să-l odihnească!”, a adăugat Cornel Dinu.

Cornel Dinu, la meciul FC Dinamo Bucuresti – ACS Poli Timișoara, Liga I de fotbal, pe 3 august 2015. FOTO: Agerpres

Lucescu și Dinu au fost de 4 campioni împreună la Dinamo, în anii 1971, 1973, 1975 și 1977.

Sezonul 1999-2000 din Divizia A a fost marcat de o rivalitate intensă între Dinamo București, antrenată pe atunci de Cornel Dinu („Mister”), și Rapid București, pregătită de Mircea Lucescu („Il Luce”), duelul fiind practic, între două legende dinamoviste.

Rivalitatea dintre cei doi mari jucători și fotbaliști a fost una istorică, cei doi având viziuni diferite, în special în privința stilului de joc. În octombrie 1998, Dinu a fluturat un prosop alb spre banca Rapidului, condusă de Lucescu, simulând „aruncarea prosopului”, într-un meci Rapid-Dinamo, câștigat de „câini” cu 4-1.