Sari direct la conținut

Coronavirus: Agenţia Europeană pentru Medicamente amână până miercuri decizia în privinţa vaccinului produs de Moderna

HotNews.ro
Vaccinul Moderna, Foto: Joseph Prezioso / AFP / Profimedia
Vaccinul Moderna, Foto: Joseph Prezioso / AFP / Profimedia

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat luni seara, la Amsterdam, amânarea până miercuri a deciziei cu privire la recomandarea utilizării unui al doilea vaccin împotriva Covid-19, transmite DPA, preluată de Agerpres.

Un comitet de experţi EMA s-a reunit luni, cu două zile mai devreme decât era planificat iniţial, pentru a discuta despre aprobarea vaccinului dezvoltat de firma americană Moderna.

Unele întrebări legate de acest vaccin rămân deschise, potrivit participantului olandez la acest comitet.

EMA nu a exclus posibilitatea de a nu se ajunge la adoptarea unei decizii înaintea întâlnirii comitetului, programată pentru miercuri.

Vaccinul Moderna a fost deja aprobat în Statele Unite şi Canada.

După ce EMA recomandă vaccinul, Comisia Europeană trebuie să îl aprobe în mod oficial, etapă care nu ar trebuie să ia mult timp şi este considerată o formalitate.

EMA a autorizat deja în decembrie utilizarea vaccinului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech.

Uniunea Europeană a comandat 160 de milioane de doze de vaccin Moderna.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro